Antena Meniu Search
x

Româncă ajutată de iubitul italian să-și ucidă prietena pentru că avea mai mulți bani decât ea. Procurorii cer închisoare pe viață pentru Margareta

Procurorii italieni cer pedeapsa maximă pentru o româncă stabilită din Italia, care a fost complice la uciderea prietenei sale. Potrivit oamenilor legii din peninsulă, Margareta Buffa și Carmelo Bonetta au înjunghiat-o și au incendiat-o pe Nicoletta Indelicato, o tânără româncă adoptată de o familie de italieni.

de Redactia Observator

la 20.01.2021, 09:04

Nicoletta Indelicato și Margareta Buffa
Nicoletta Indelicato și Margareta Buffa - Rotalianul
  • Iubitul Margaretei Buffa a fost condamnat la 30 de ani de închisoare
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

"Închisoare pe viață și regim de carceră parțială pentru 18 luni", este pedeapsa pe care procurorul Maria Milia o cere pentru Margareta Buffa o româncă în vârstă de 31 de ani, complice la uciderea Nicolettei Indelicato, scrie agenția de presă ANSA.

Nicoletta Indelicato a fost ucisă cu 12 lovituri de cuțit, apoi a fost incendiată în luna martie 2019. Tânăra avea 24 de ani și era originară din România, fiind adoptată de o familie de italieni.

Femeia a fost ucisă chiar de către prietena sa, Margareta Buffa, și iubitul acesteia, Carmelo Bonetta. Bărbatul și-a recunoscut fapta și a fost condamnat la 30 de ani de închisoare și la plata sumei de 300.000 de euro drept despăgubire familiei victimei, potrivit publicației palermo.repubblica.it.

Bonetta le-a povestit oamenilor legii că s-a ascuns în portbagajul mașinii iubitei sale, iar când cele două femei au coborât din autovehicul pentru a se plimba, a ieșit din portbagaj și a înjunghiat-o pe Nicoletta. Italianul a mai mărturisit că iubita sa, Margareta, a fost cea care a incendiat trupul neînsuflețit al victimei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Româncă ajutată de iubitul italian să-și ucidă prietena pentru că avea mai mulți bani decât ea. Procurorii cer închisoare pe viață pentru Margareta