Antena Meniu Search
x

Video Femeie, întrebată de ce nu poartă mască la moaştele Sfântului Dimitrie: "Câte zile mi-a dat Dumnezeu să le trăiesc, o să le trăiesc"

Sărbătoarea Sfântului Dumitru a adus şi anul acesta credincioşi pe dealul Patriarhiei din Bucureşti. Deşi nu a fost aglomeraţia din anii trecuţi, pelerinii nu s-au lăsat opriţi de restricţiile sub care se află întreaga ţară şi au participat în număr destul de mare la slujba de astăzi.

de Redactia Observator

la 26.10.2021, 16:59

Vezi și

Pe dealul Patriarhiei din Bucureşti, sărbătoarea Sfântului Dumitru Izvorâtorul de mir nu a avut fastul de altă dată. Şi nici aglomeraţia nu a mai fost ca în urmă cu câţiva ani. 

Reporter: Restricţiile cum vi se par? E multă lume aici.

Pelerin: Restricţiile sunt bune la ora actuală

Reporter: Veniţi aici în fiecare an?

Pe acelaşi subiect

Pelerin: În fiecare an 

Racla cu sfintele moaşte ale sfinţilor Dimitrie cel Nou, Ioan Iacob de la Neamţ, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina i-a aşteptat pe toţi credincioşii care s-au încumetat să se aşeze la coadă. 

Reporter: Vă e frică de virus? 

Pelerin: Sunt vaccinată, dar îmi e frică 

Reporter: Veniţi în fiecare an aici la Sfântul Dumitru?

Pelerin: Nu

Credincioasă: Sunt vremuri tulburi şi nădăjduim să ne ajute Dumnezeu să găsim calea cea bună la toate problemele 

Florin Petre, secretar patriarhal:  Avem foarte mulţi voluntari care au venit în întâmpinarea pelerinilor cu măşti, cu dezinfectant, cu sfaturi ca lucrurile să se desfăşoare cât mai bine.

Deşi regulile au fost clare: distanţare şi măşti de protecţie, nu toată lumea s-a supus cu stricteţe. 

Reporter: Nu aveţi mască, de ce?

Credincioasă: Suntem distruşi, pentru ce..nu este nimic, nu este nimic

Reporter: Nu vă e teamă de virus?

Credincioasă: Nu, nu, câte zile mi-a dat Dumnezeu să le trăiesc, o să le trăiesc.

Pelerin: Vaccinul înseamnă ceva sufletesc, şi nu numai, ceva divin.

Reporter: Credeţi că vă ajută împotriva virusului Sf. Dumitru

Pelerin: Foarte mult. 

Reprezentanţii bisericii îi sfătuiesc pe credincioşi să ia aminte la sfaturile medicilor. 

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: Poziţia antivaccinistă justificată religios este fără doar şi poate un abuz. Nu există o poziţionare creştină faţă de vaccinare, cum nu există o poziţionare creştina faţă de plombe, faţă de o intervenţie laparoscopică, faţă de injecţie subcutanată şi aşa mai departe.

Până astăzi, pe la moaştele depuse pe Dealul Patriarhiei au trecut aproximativ 30.000 de pelerini. Reprezentanţii bisericii se aşteaptă ca astăzi şi mâine, numărul acestora să crească uşor. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Femeie, întrebată de ce nu poartă mască la moaştele Sfântului Dimitrie: "Câte zile mi-a dat Dumnezeu să le trăiesc, o să le trăiesc"