Antena Meniu Search
x

Foto Criza din Afganistan: Reuniune de urgență în cadrul NATO, convocată de secretarul Jens Stoltenberg. Talibanii amenință capitala Kabul

Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, a convocat o reuniune specială cu reprezentanţii statelor NATO pe tema conflictului din Afganistan, în contextul intensificării ofensivei insurgenţilor talibani, în timp ce în SUA au apărut tensiuni din cauza retragerii trupelor.

de Redactia Observator

la 13.08.2021, 16:12

criza din Afganistan
Criza din Afganistan: Reuniune specială a ambasadorilor NATO. Talibanii au cucerit Kandahar și amenință capitala Kabul - Profimedia Images

Jens Stoltenberg va prezida vineri după-amiază o reuniune a ambasadorilor statelor membre NATO pe tema situaţiei din Afganistan, au declarat surse citate de Agenţia France-Presse şi de postul France 24. Statele Unite au decis vineri retrimiterea a 3.000 de militari în Afganistan, pentru a facilita evacuarea cetăţenilor americani, inclusiv a celor mai mulţi membri ai personalului diplomatic. "Este vorba de o pregătire prudentă. Vrem să ne asigurăm că avem capabilităţi suficiente pentru orice situaţie de urgenţă", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, potrivit CNN.

Şi Marea Britanie a decis retrimiterea temporară a unor militari în Afganistan pentru protejarea cetăţenilor britanici.

Situaţia din Afganistan s-a agravat. Talibanii controlează o mare parte din țară, Kabul încă rezistă

Combatanţii talibani au ocupat 18 dintre cele 34 de capitale provinciale, inclusiv oraşele Kandahar şi Herat, al doilea, respectiv al treilea ca mărime din Afganistan. Talibanii au intensificat atacurile şi asupra capitalei ţării, Kabul. "Ceea ce se întâmplă acum este rezultatul a 20 de ani de politici greşite şi de priorităţi militare inadecvate", a declarat vineri generalul american în retragere Wesley Clark, fost comandant al trupelor aliate din cadrul NATO.

Pe acelaşi subiect

Liderul grupului republican din Senatul SUA, Mitch McConnell, i-a cerut preşedintelui Joseph Biden să retrimită trupe în Afganistan. "Iată ceea ce trebuie să se întâmple acum. Preşedintele Biden trebuie să ofere mai multă susţinere forţelor afgane, începând cu sprijinul aerian intens inclusiv după 31 august. Altfel, reţeaua teroristă Al-Qaida şi talibanii ar putea celebra 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie prin incendierea Ambasadei SUA din Kabul", a declarat senatorul Mitch McConnell, citat de publicaţia The Hill. Fostul preşedinte american Donald Trump, un politician republican, a decis retragerea trupelor SUA din Afganistan, în cadrul unui acord semnat în 2020 cu Mişcarea talibanillor afgani. Fosta administraţie Donald Trump stabilise retragerea trupelor SUA până în mai 2021, dar preşedintele Joseph Biden a amânat retragerea până pe 31 august 2021.

Germania amenință ca nu va mai finanța Afganistanul. Fără prezența americanilor "nu poate trimite nimeni acolo militari"

Germania a transmis, joi, că nu poate menţine trupele în Afganistan fără prezenţa militară a SUA şi a avertizat că nu va mai acorda fonduri de asistenţă Administraţiei de la Kabul în situaţia în care insurgenţii talibani vor prelua puterea cu forţa. "Nu vom mai acorda niciun cent Afganistanului, dacă talibanii vor prelua puterea, vor instaura Legea islamică şi vom institui un califat", a declarat Heiko Maas, ministrul german de Externe, într-un interviu acordat posturilor ARD şi ZDF. Germania oferă în prezent Administraţiei de la Kabul fonduri în valoare de 430 de milioane de euro pe an. "Fără ajutor internaţional, Afganistanul nu este un stat viabil", a atras atenţia Heiko Maas.

În contextul deteriorării situaţiei de securitate în Afganistan, Heiko Maas a părut să nu fie de acord cu decizia Washingtonului de a retrage brusc trupele americane. "Actuala situaţie arată că toate celelalte state NATO trebuie să părăsească ţara, deoarece în lipsa capabilităţilor americane, nu poate trimite nimeni acolo militari. Germania se aştepta la o misiune mai lungă, dar nu poate acţiona în afara Alianţei Nord-Atlantice", a subliniat Heiko Maas.

Conflictul militar din Afganistan s-a amplificat. Regimul de la Kabul propune împărțirea puterii

Administraţia de la Kabul a propus, în cadrul negocierilor care se derulează în Qatar, împărţirea puterii cu Mişcarea talibanilor, în schimbul încetării confruntărilor militare în Afganistan, au declarat joi surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Ouest France. "Da, Guvernul a prezentat o propunere în Qatar (...). Propunerea le-ar permite talibanilor să participe la putere, într-un sistem partajat, cu condiţia încetării violenţelor", a declarat un oficial guvernamental de la Kabul, sub protecţia anonimatului.

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase zone rurale în contextul retragerii trupelor occidentale, iar în ultimele săptămâni au început să atace oraşe, inclusiv capitala Afganistanului. Conform estimărilor serviciilor de informaţii americane, combatanţii talibani ar putea izola oraşul Kabul în 30 de zile şi l-ar putea ocupa în 90 de zile. Combatanţii talibani au ocupat 18 dintre cele 34 de capitale provinciale într-o săptămână, pe fondul retragerii trupelor occidentale.

Un oficial de rang înalt din cadrul Uniunii Europene a declarat marţi, potrivit agenţiei Reuters, că insurgenţii talibani controlează acum 65% din teritoriul Afganistanului. Aproximativ 400.000 de civili au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele în ultimele luni, din cauza confruntărilor militare dintre insurgenţii talibani şi serviciile de securitate afgane.

Talibanii sunt amenințați cu izolarea la nivel internațional

Naţiunile Unite şi Administraţia de la Washington au avertizat Mişcarea talibanilor că va fi izolată pe plan internaţional dacă va prelua puterea cu forţa în Afganistan. Pe fondul deteriorării situaţiei de securitate, Statele Unite au efectuat o serie de raiduri aeriene în diverse regiuni din Afganistan, pentru a ajuta serviciile de securitate afgane în conflictul cu insurgenţii talibani. Ambasadele americană şi britanică de la Kabul i-au acuzat pe insurgenţii talibani că au comis masacre care ar putea fi catalogate "crime de război" în districtul Spin Boldak, situat în sudul Afganistanului.

În schimb, preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a denunţat decizia Statelor Unite de a retrage "brusc" trupele din Afganistan, explicând că aceasta este principala cauză a deteriorării situaţiei în materie de securitate. "Situaţia actuală este cauzată de hotărârea luată în mod brusc" de Statele Unite privind retragerea trupelor din Afganistan, a afirmat preşedintele Ashraf Ghani. De altfel, Ashraf Ghani a acuzat Statele Unite că au impulsionat "distrugerea" Afganistanului prin "legitimarea" insurgenţilor talibani, cu care Washingtonul a negociat direct şi a semnat în 2020 un acord de pace.

Militarii americani ar urma să se retragă din Afganistan până pe 31 august

Operaţiunile militare americane în Afganistan ar urma să se încheie pe 31 august, în coordonare cu cele ale aliaţilor, inclusiv din cadrul NATO, în timp ce situaţia de securitate se deteriorează, pe fondul intensificării atacurilor comise de insurgenţii talibani şi de reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida. Mişcarea talibanilor afgani a susţinut în urmă cu o lună că a obţinut controlul asupra a 85% din teritoriul Afganistanului, însă informaţia nu a putut fi confirmată din surse independente. Administraţia de la Kabul contestă afirmaţiile reprezentanţilor talibanilor. Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a susţinut că serviciile de securitate afgane vor putea menţine situaţia sub control după retragerea trupelor occidentale. Însă oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au avertizat că Administraţia de la Kabul ar putea fi înlăturată de la putere în şase luni.

sursa: Mediafax

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Evenimente » Criza din Afganistan: Reuniune de urgență în cadrul NATO, convocată de secretarul Jens Stoltenberg. Talibanii amenință capitala Kabul