Antena Meniu Search
x

Video O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul

A terminat facultatea de Arhitectură şi a devenit cea mai bună din lume. La videochat. E povestea unei tinere românce, şi dovada că industria a înflorit în România, mai ales în pandemie. Peste 100 de mii de modele câştigă sute de milioane de euro, în timp ce statul se face că nu vede amploarea fenomenului. Marii milionari plătesc bani grei ca să-şi aline singurătatea şi dorinţele, dar România încasează o parte infimă din impozite. Cum am ajuns cea mai iubită ţară, vedeţi în fiecare luni, într-o nouă serie Observator.

de Redactia Observator

la 26.10.2021, 16:21

Vezi și

În timp ce tot orașul doarme, există locuri în București care vibrează toată noaptea. Sunt camerele unde lucrează modelele de videochat. Într-un număr tot mai mare de 2 ani încoace.

Maria Boroghina, Manager studio videochat: A fost un job care a funcționat în perioada de pandemie, modelele au făcut mai mulți bani. A fost o deschidere a persoanelor care altădată ar fi zis: eu? Niciodată. 

Tot în mijlocul pandemiei s-a răzgândit și Iv. Nu e chiar drumul pe care îl visa.  

Iv: Am terminat o facultate destul de grea printre cele mai grele din România. A durat 6 ani de zile și am absolvit anul trecut. Am lucrat la 2 firme, am lucrat și în administrație publică 

Pe acelaşi subiect

Dar peste noapte a decis să-şi schimbe viaţa. Și-a ales o meserie pe cât de promovată, pe atât de blamată. Pe cât de bănoasă, pe atât de controversată. Cu riscul de a-şi şoca părinții.  

IV: Sunt niște oameni cu studii superioare, chiar doctorat. Au acceptat până la urmă pentru că fericirea e importantă

Iv este fata cu aripi de la pian. Așa o știu clienţii de pe tot globul, pe cea mai mare platformă de videochat. Ea le cântă, ei o invită să-i încânte în privat. 

IV: Şi membrii sunt, o, Doamne, de toate felurile, am întâlnit de toate vârstele. Am jucat și șah online cu ei, pentru că eu știu să joc destul de bine șah. Am și dormit în anumite private. M-au lăsat să dorm, adică pur și simplu, plătit fiind timpul acela

Aproape un milion de dolari a făcut Iv în numai câteva luni. Spune că o susține inclusiv directorul unei mari companii americane. Doi dolari pe minut e prețul pentru o discuție în privat. Dar banii mulți vin din bacșișuri sau recompense pe care le primesc modelele. De la câteva sute, la câteva zeci de mii de euro.

Iv: Ultimul record pe care l-am atins, record mondial din câte știu, sunt zero ore lucrate adică perioada trecută, în 2 săptămâni nu am lucrat absolut deloc și am făcut 50 și ceva de mii de dolari.

Maria Boroghina, Manager studio videochat: Sunt două modele care au făcut peste 2 milioane de dolari. Anul trecut, model din România, aproape 1 milion de dolari făcuţi într-un an.

Videochatul a apărut în România în urmă cu 20 de ani

Sute de milioane de euro se învârt în România în fiecare an, din videochat. Avem în jur de 100 de mii de modele, arată estimările, cât să umpli un oraș întreg, precum Râmnicu Vâlcea. O adevărată industrie înflorește, în timp ce statul se face că n-o vede. Oficial, meseria de model de videochat nu există. N-avem un cod CAEN prin care o astfel de activitate să fie impozitată la adevărata ei valoare. Cele mai multe fete sunt angajate ca operator PC sau pe contract de drepturi de autor. 

Maria Boroghina, Manager studio videochat: Sunt fete care au ajuns pe la ANAF și la un moment dat le-a întrebat "Ai mașină de 50.000 de euro. Sursa veniturilor?" Ce mă duc și ce le zic? 

De 20 de ani a apărut videochatul în România. Am ajuns între timp cea mai iubită țară. 

Alături de columbience, româncele au devenit faimoase în toată lumea printre consumatorii de senzații tari. Acum două săptămâni, Iv a primit premiul industriei pentru cel mai bun model din lume. Considerat pornografie, videochatul e privit – de cele care-l practică – drept o adevărată artă a conversației. 

IV: Mulți se simt singuri, simt nevoia foarte mulți să vorbească cu cineva, să își spună problemele. Noi suntem cumva mai mult ca niște psihologi online.

Cu cât discuția e mai lungă, cu atât modelul și interlocutorii se cunosc mai bine, cu atât mai mari șansele unei recompense. Important e cât de mult poate amâna momentul în care se dezbracă, iar pentru asta sunt trainuite.

Maria Boroghina, Manager studio videochat: Învățăm noi modelul să se lege de absolut orice. De la vârstă, oraș, dacă își dă drumul la cameră, primul lucru pe care trebuie să-l observăm în spatele camerei dacă are tablou, dacă are o sticlă de uischi, orice ca noi să plecăm pe partea aceea de conversație.

Dar, până la urmă, oricine înțelege că meseria aceasta nu te dezbracă numai de secrete. 

IV: Din punctul meu de vedere, este un lucru normal. Oricine rămâne fără haine

Deși 90% dintre fete se ascund, în pandemie, modelele s-au mutat cu serviciul acasă și ne-au primit și pe noi. Vedeți cum se lucrează.. în familie, săptămâna viitoare, la Observator.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Exclusiv Observator » O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul