Antena Meniu Search
x

Franţa oferă cetăţenilor compensaţii de 100 de euro pentru a sprijini cheltuielile la combustibili şi energie

Guvernul francez a anunţat că va acorda o compensaţie de 100 de euro pentru fiecare cetăţean al cărui venit lunar este mai mic de 2.000 de eur, pentru a ajuta la contracararea creşterii preţurilor la combustibili şi energie.

Ovidiu Cojocaru
de Ovidiu Cojocaru

la 22.10.2021, 15:01

Franţa vine în sprijinul cetăţenilor
Franţa vine în sprijinul cetăţenilor - Shutterstock - foto ilustrativ

"Indemnizaţia de inflaţie" va fi acordată automat pentru aproximativ 38 de milioane de francezi, inclusiv cei care nu au maşină, potrivit BBC. Primele plăţi vor fi făcute la sfârşitul lunii decembrie către angajaţii din întreprinderi. Funcţionarii publici, studenţii şi pensionarii vor primi şi ei aceste indemnizaţii la începutul anului viitor. 

Autorităţile anunţă că această compensaţie nu va fi impozitată, iar premierul Jean Castex a transmis că acest lucru va costa guvernul 3.8 miliarde de euro, cu mult mai puţin faţă de costurile care ar fi generate în urma reducerii taxei la combustibili.

Criza preţurilor la carburanţi zguduie întregul continent

Întreaga Europă se confruntă cu această problemă, după ce preţurile la energie au crescut, ca urmare a cererii uriaşe din partea întreprinderilor care încearcă să revină la normal după lunga perioadă de criză cauzată de pandemia de coronavirus.

Franţa se află în prezent la şase luni distanţă de alegerile prezidenţiale, iar creşterea preţurilor la energie ameninţă să declanşeze un nou val de proteste în masă. Protestele vestelor galbene din 2018 au escaladat de la proteste faţă de creşterea taxelor la o mişcare mult mai amplă împotriva guvernului. Aproximativ 13 milioane de pensionari și două treimi dintre studenți se vor număra printre cei care vor primi cei 100 de euro din partea statului. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Franţa oferă cetăţenilor compensaţii de 100 de euro pentru a sprijini cheltuielile la combustibili şi energie