Antena Meniu Search
x

O mamă și-a ucis fetița, după ce a luat o supradoză de medicamente

O mamă, acuzată că și-a ucis propria fiică de trei ani atacând-o cu un ciocan, se află într-o stare critică în spital, după ce a încercat să-și ia viața.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 19.10.2020, 17:09

Femeia a luat un pumn de medicamente, o supradoză
Natalia Petunina și fiica ei, Lisa (dreapta) - Instagram
  • Tatăl copilului a venit acasă în pauza de prânz și a descoperit grozăvia
  • Toată comunitatea este în șoc, lumea având numai cuvinte de laudă despre femeie și fetiță

Tânăra în vârstă de 35 de ani și-ar fi ucis fiica de trei ani, după ce a luat o supradoza de medicamente antidepresive.

Natalia Petunina este acuzată că a atacat-o pe micuța Lisa în timp ce erau singure acasă, amândouă. Tabloul grotesc a fost descoperit de tatăl fetiței, care  venit acasă, în pauza de prânz, în apartamentul lor din orașul Kirovgrad, Rusia.

Fetița a fost găsită întinsă într-o baltă de sânge chiar de tatăl ei, a declarat procuratura locală.

Tatăl copilului, complet șocat, a chemat imediat o ambulanță. Paramedicii au sosit și au anunțat că fetița murise deja. Experții criminalistici au descoperit că fetița a murit după ce a fost lovită de mai multe ori cu un ciocan în cap.

Petunina, mama fetiței, a încercat să se sinucidă la fața locului, însă a fost dusă de urgență la spital, unde medicii se luptă să o salveze.

Purtătorul de cuvânt al poliției, Valeriy Gorelykh: "După ce, aparent, a realizat ce a făcut, mama a încercat să-și ia viața. Nu și-a îndeplinit planul, deoarece soțul ei a venit acasă de la serviciu pentru a lua masa și a sunat la serviciile de urgență"

Comitetul de anchetă al regiunii Sverdlovsk a deschis un dosar penal pentru uciderea unui minor, iar femeia, dacă va fi salvată de medici, va primi sigur cel puțin 20 de ani de închisoare.

Petunina luase antidepresive, însă a luat prea mult, lucru care a cauzat supradozajul, spun anchetatorii.

Purtătorul de cuvânt al poliției, Valeriy Gorelykh: "Cu puțin timp înainte de tragedie, femeia a luat o doză de medicamente mult mai mare decât ar fi trebuit să ia. Asta ar fi putut provoca agresiunea față de copil".

Rudele Petuninei confirmă că femeia a suferit de depresie și lua antidepresive.

Mama Petuninei: "Când Vladimir a găsit-o pe Lisa, el a crezut că era vopsea pe capul ei. Fiica mea a experimentat temeri constante și a luat antidepresive prescrise. Când vedea o ambulanță sau o mașină de poliție pe stradă, se panica imediat, crezând că o urmăresc pe ea. Și-a distrus complet viața"

Fetița era mereu îngrijită și îmbrăcată frumos, spun vecinii, uluiți de cele întâmplate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » O mamă și-a ucis fetița, după ce a luat o supradoză de medicamente