Antena Meniu Search
x

Nouă migranţi îngheţaţi în camionul frigorific al unui român, în Franţa, au chemat poliţia să îi salveze

Nouă migranţi îngheţaţi în camionul frigorific al unui român, în Franţa, au chemat poliţia să îi salveze. Opt bărbaţi şi o femeie au fost la un pas de moarte, în vreme ce şoferul i-a păcălit că îi duce în Anglia, dar cursa lui se termina la Orleans. 

Cosmin Stăniloiu
de Cosmin Stăniloiu

la 26.02.2019, 08:12

Şoferul român a fost audiat
Nouă migranţi îngheţaţi în camionul frigorific al unui român, în Franţa, au chemat poliţia să îi salveze - Twitter

Nouă migranţi îngheţaţi în camionul frigorific al unui român, în Franţa, au chemat poliţia să îi salveze. Opt bărbaţi şi o femeie au fost la un pas de moarte, în vreme ce şoferul i-a păcălit că îi duce în Anglia, dar cursa lui se termina la Orleans. 

Nouă imigranți de origine eritreană au fost găsiți ascunși într-un camion frigorific interceptat de poliție luni dimineața, pe bulevardul de la Concyr, în vecinătatea La Source, din Orleans. Erau îngheţaţi de frig, în pericol de hipotermie.

Potrivit prefecturii Loiret, citată de larep.fr, este vorba despre opt bărbați și o femeie care au alertat ei înşişi poliţia, "pentru că au avut dificultăți de respirație". "Pompierii au mers acolo, dar nu sunt răniți", spune prefectura, într-un comunicat.

Apelul de salvare a fost inițial localizat în timp ce vehiculul, care e înregistrat în România, dar transportă marfa unei companii spaniole, se afla în trafic. Dar în Orleans, care era destinația sa finală, a fost interceptat de poliție.

Șoferul român care conducea camionul a fost audiat de Poliția de Frontieră. "Investigațiile au arătat că cele nouă persoane s-au urcat pe ascuns în camion, în timpul unei opriri în Belgia.", spune procurorul din Orleans, Nicolas Bessone. Ei au crezut că TIR-ul mergea la Calais și că de acolo ar putea merge în Marea Britanie, dar camionul, care plecase din Suedia, mergea la Orleans.

Șoferul a fost lăsat liber luni după-amiază, fără nicio pedeapsă împotriva lui.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Nouă migranţi îngheţaţi în camionul frigorific al unui român, în Franţa, au chemat poliţia să îi salveze