Antena Meniu Search
x

Reacția Rusiei, după ce UE a cerut operatorilor aerieni să evite spaţiul aerian al Belarusului

Rusia a reacționat după ce Uniunea Europeană a decis să izoleze spațiul aerian al Belarusui, în urma scandalului privind deturnarea unui avion pentru a-l aresta pe jurnalistul Roman Protasevici. “Nu putem decât să ne exprimăm regretul”.

de Redactia Observator

la 26.05.2021, 10:39

Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko
Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko - Profimedia Images

Kremlinul a transmis, marți, că regretă decizia UE de a izola spațiul aerian al Belarusului în urma scandalului privind deturnarea unui avion pentru a aresta un disident, scrie Moscow Times

„Nu putem spune decât să ne exprimăm regretul. Este foarte costisitor pentru o companie aeriană să ocolească teritoriul unei țări mari, în centrul Europei. În cele din urmă, aceste recomandări ale UE vor afecta pasagerii”. 

Uniunea Europeană a cerut operatorilor aerieni să evite spaţiul aerian belarus şi a decis să interzică accesul operatorului naţional Belavia în spaţiul aerian şi pe aeroporturile europene, ca reacţie la deturnarea avionului Ryanair pentru arestarea unui jurnalist de opoziţie. Iată detalii privind traficul aerian între UE şi Belarus şi impactul măsurilor europene, prezentate de Reuters.

Roman Protasevici, în vârstă de 26 de ani, fost redactor-şef al influentei publicaţii a opoziţiei Nexta, a fost arestat duminică după-amiaza, după aterizarea de urgenţă, pe aeroportul din Minsk, a unui avion Ryanair în care se afla, în urma unei false alerte cu bombă. Partenera acestuia, rusoaica Sofia Sapega, a fost arestată la rândul ei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » Reacția Rusiei, după ce UE a cerut operatorilor aerieni să evite spaţiul aerian al Belarusului