Antena Meniu Search
x

Reacţia Universităţii Oxford, despre noua tulpină Omicron: "Nu există nicio dovadă că vaccinurile nu protejează de formele grave de Covid-19"

Într-o perioadă în care întreaga Europă se baricadează din nou în faţa unei noi mutaţii a virusului Sars-Cov2, cercetătorii de la Universitatea Oxford spun că nu există, deocamdată, nicio dovadă că actualele vaccinuri nu ar putea proteja oamenii de tulpina Omicron.

de Redactia Observator

la 01.12.2021, 12:38

Reacţia Universităţii Oxford, despre noua tulpină Omicron: "Nu există nicio dovadă că vaccinurile nu protejează de formale grave de Covid-19"
- Profimedia

"Ca în cazul oricărei noi variante, vom evalua cu atenție implicațiile apariției B.1.1.1.529 pentru imunitatea vaccinală. În pofida apariției unor noi variante în ultimul an, vaccinurile au continuat să ofere niveluri foarte ridicate de protecție împotriva bolilor grave și nu există până în prezent dovezi că Omicron este diferit. Cu toate acestea, dispunem de instrumentele și procesele necesare pentru dezvoltarea rapidă a unui vaccin COVID-19 actualizat, în cazul în care acest lucru ar fi necesar", se arată într-un comunicat la Universităţii Oxdord.

Eficienţa vaccinului AstraZeneca, studiat de cercetătorii de la Universitatea Oxford

Totuşi, cercetătorii britanici au precizat că sunt pregătiţi să producă o versiune "updatată" a vaccinului realizat în colaborare cu AstraZenecă dacă situaţia epidemiologică o va impune. Anunţul vine în contextul în care CEO-ul Moderna a declarat că este foarte puţin probabil ca vaccinurile, în forma lor actuală, să fie la fel de eficiente împotriva tulpinei Omicron.

Universitatea Oxford şi reprezentanţii AstraZeneca au declarat, la unison, că în acest moment există date limitate în legătură cu varianta Omicron şi implicaţiile acesteia asupra sănătăţii, iar o evaluarea asupra efectului pe care noua tulpină îl are în raport cu vaccinul va fi analizată atent în perioada următoare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Reacţia Universităţii Oxford, despre noua tulpină Omicron: "Nu există nicio dovadă că vaccinurile nu protejează de formele grave de Covid-19"