Antena Meniu Search
x

Video Filmul tragediei de la parada de Crăciun din SUA: 5 morţi şi zeci de răniţi, seceraţi de o maşină. Ţipetele au acoperit muzica fanfarei. "I-a lovit şi a trecut peste ei"

Tragedie în timpul unei parade de Crăciun în statul american Wisconsin. Cinci oameni au murit şi 40 au fost răniţi după ce un bărbat a intrat cu maşina în mulţimea care participa la defilare. Şoferul, care a fost arestat, avea multiple condamnări în trecut şi a fost eliberat pe cauţiune acum două zile.

de Redactia Observator

la 22.11.2021, 20:56

Vezi și

Zeci de oameni au fost loviţi fulgerător. Au fost seceraţi înainte să realizeze ce se întâmplă. O fetiţă dansa, în ritmul muzicii, atunci când maşina a trecut la câţiva centimetri de ea. Şi a lovit, în plin, mulţimea. "Următorul lucru pe care l-am auzit au fost ţipetele. M-am întors şi am văzut maşina care intra în fanfara care, în acel moment, trecea pe sub balconul meu. A lovit doi oameni. I-a lovit şi a trecut peste ei. A continuat să gonească, nu s-a oprit pentru nimic", povesteşte un martor.

Parada care anunţă venirea sărbătorilor de iarnă abia începuse de jumătate de oră. Era 16:39, ora locală, când muzica, aplauzele şi bucuria s-au oprit brusc pentru a lăsa loc haosului. Scenele surprinse de martori arată cum participanţii încearcă să îi ajute pe răniţi. Cinci oameni nu au avut nicio şansă. Alţi 40 au ajuns la spital. Poliţia încă desluşeşte circumstanţele accidentului. "O parte din victime sunt copii. Sunt şi decese ca urmare a acestui incident. Avem o persoană de interes în custodie la acest moment", a declarat Dan Thompson, şeful poliţiei din Waukesha.

Cine este bărbatul care a intrat cu maşina în mulţime, la parada de Crăciun din Wisconsin

Şoferul este un bărbat de culoare de 39 de ani, cu un cazier bogat. Este delincvent sexual, a fost acuzat de violenţă domestică, posesie ilegală de arme, trafic de droguri şi că a opus rezistenţă la arestare. Se speculează chiar că în momentul accidentului fugea de poliţie, iar traiectoria maşinii, în zig-zag, ar demonstra că a încercat să evite oamenii. Abia fusese eliberat din închisoare pe 19 noiembrie pentru o cauţiune de o mie de dolari. Rapper amator, are şi un canal online. Într-unul dintre clipuri apare chiar în faţa maşinii pe care a condus-o în mulţime.

La aproape 24 de ore de la atac, strada pe care a avut loc incidentul rămâne închisă. Din ordinul guvernatorului, toate instituţiile vor cobori steagul în bernă în tot statul. Poliţia nu a declarat încă dacă incidentul este unul terorist. Parada care anunţă venirea sărbătorilor de iarnă a durat doar 40 de minute. Muzica, aplauzele şi voia bună s-au oprit brusc. Un poliţist a tras mai multe focuri de armă în direcţia vehicului. Iar în urma sa, maşina a lăsat cel puţin 5 morţi şi zeci de răniţi.  Anchetatorii nu exlcud pista teroristă, însă primele date arată că bărbatul încerca să fugă de poliţie după comiterea unei alte infracţiuni. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » Filmul tragediei de la parada de Crăciun din SUA: 5 morţi şi zeci de răniţi, seceraţi de o maşină. Ţipetele au acoperit muzica fanfarei. "I-a lovit şi a trecut peste ei"