Antena Meniu Search
x

Un tânăr din Vaslui a primit cu suspendare după ce a omorât un om cu maşina, beat, fără permis, fugind şi de la locul accidentului

Petruţ Brăileanu, tânărul din Vaslui care, aflat la volanul unui bolid BMW, a lovit mortal un pieton, deşi nu avea drept să conducă, este liber. După accident, el a fugit de la locul accidentului, pentru că îi era frică să nu facă puşcărie.

Petruţ Brăileanu, tânărul din Vaslui (Bârlad) care, aflat la volanul unui bolid BMW, a lovit mortal un pieton, deşi nu avea drept să conducă, este liber. După accident, el a fugit de la locul accidentului, pentru că îi era frică să nu facă puşcărie.

Condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru că, băut fiind şi conducând fără permis, a omorat un om, Petruţ nu a mai contestat sentinta.

Tânărul Petrut Braileanu, în vârstă de 32 de ani, a plecat beat de la discotecă, la volanul unui bolid BMW X5, aparţinând surorii sale, desi nu poseda permis de conducere, precizează presa locală.

După nici 100 de metri, l-a lovit mortal cu masina pe Costel Fanaru, din Puiesti, tata a doi copii. Petruţ nu a oprit, trecând peste cadavru şi fugind acasa la Barlad, unde a ascuns masina.

Pe acelaşi subiect

Victima a fost descoperita fără suflare de doi tineri în santul de la marginea drumului judetean,

Soferul a fost cautat mai bune de 12 ore de catre politisti, care au periat toata partea de sud a judetului, fiind descoperit pe baza imaginilor unei camere de supraveghere de la intrarea in municipiul Barlad.

Petrut Braileanu a declarat anchetatorilor ca nu a oprit pentru ca nu a crezut ca ar fi lovit un om, ci mai degraba un caine, ori ar fi trecut peste un damb. Declaratia acestuia a fost insa contrazisa de pasagerul care era in dreapta sa la momentul accidentului, care a povestit ca Braileanu ar fi realizat ca ar fi lovit un om, insa nu a dorit sa se intoarca la locul accidentului “de frica sa nu faca inchisoare”.

Judecatorii barladeni l-au plasat doar in arest la domiciliu.

La un an de accident, a fost data o prima sentinta in acest dosar, cuantumul culpelor fiind stabilit 50% in culpa inculpatului si 50% in cea a victimei. Prin contopirea pedepselor, a rezultat o condamnare totala de 3 ani de inchisoare, pedeapsa pe care judecatorii au decis sa o suspende,

În schimb, Petrut Braileanu ar trebui sa execute un numar de 120 de zile de munca neremunerata in folosul comunitatii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Un tânăr din Vaslui a primit cu suspendare după ce a omorât un om cu maşina, beat, fără permis, fugind şi de la locul accidentului