Antena Meniu Search
x

Bărbatul decapitat de excavator, în Braşov, era tatăl a cinci copii. Alexandru Iacobeţ avea 56 de ani (Video)

Muncitorul decapitat de un excavator, pe un şantier din Braşov, era tatăl a cinci copii. Alexandru Iacobeţ, de 56 de ani, a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 01.11.2019, 15:22

Alexandru Iacobeț era de loc din Feldioara, o comună din Sibiu
Bărbatul decapitat de excavator, în Braşov, era tatăl a cinci copii - Observator.tv

Muncitorul decapitat de un excavator, pe un şantier din Braşov, era tatăl a cinci copii. Alexandru Iacobeţ, de 56 de ani, a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ.

Un grav accident de muncă a avut loc, ieri seară, pe un şantier din Brașov. Un muncitor a murit și altul are răni grave la picioare și coloană, după ce un mal de pământ s-a surpat și cei doi bărbați au fost prinși sub el. 

"Noi săpam, a trecut trenul, a vibrat aici şi s-a surpat pământul. Ei au căzut cu tot cu pământ", a declarat unul dintre colegii celor doi muncitori. 

Alexandru Iacobeţ a fost înghiţit cu totul de pământ, în timp ce al doilea a fost îngropat până la brâu. Chemaţi de urgenţă, pompierii şi colegii muncitorilor au reuşit să-l scoată în siguranţă pe omul care striga după ajutor.

Din nefercire, operaţiunea de salvare a bărbatului de 56 de ani a luat o turnură tragică. El a fost decapitat de cuva excavatorului care ar fi trebuit să-l scoată la suprafaţă.

"Trebuie să precizez faptul că nu se ştia exact locul victimei în momentul în care se făceau aceste săpături şi coroborat cu faptul că exista pericolul surpării solului, exista pericolul ca tot pământul să cadă peste victimă, s-a luat această decizie pentru ca intervenţia să fie cât mai eficientă, să se desfăşoare într-un timp cât mai scurt", a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

Alexandru Iacobeţ era tatăl a cinci copii

Momentan, nu se ştie dacă muncitorul de pe excavator a acţionat din proprie iniţiativă sau a fost coordonat de salvatorii ISU. 

De asemenea, anchetatorii urmează să stabilească dacă bărbatul era în viaţă atunci când a fost lovit de cuva utilajului. 

Între timp, procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor de securitate în muncă şi profanare de cadavre, dosar care este instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Alexandru Iacobeț era de loc din Feldioara, o comună din Sibiu. Bărbatul era tatăl a cinci copii mari, toţi plecaţi în străinătate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Declaraţii controversate de la BNR: "Nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai". Credeţi că noi, statul sau împreună ar trebui să găsim soluţii pentru un trai mai bun?

Observator » Evenimente » Bărbatul decapitat de excavator, în Braşov, era tatăl a cinci copii. Alexandru Iacobeţ avea 56 de ani (Video)