Antena Meniu Search
x

O presupusă asistentă medicală a golit casa unei bătrâne din Bucureşti, după ce i-a câştigat încrederea

O femeie din Sectorul 4, din Bucureşti, a fost reţinută de poliţiştii Secţiei 15, după ce ar fi golit de valori apartamentul unei bătrâne de 81 de ani prin câştigarea încrederii.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 08.11.2019, 17:45

Presupusa asistenta s-ar fi interesat de starea de sănătate a femeii
Presupusa asistentă a fugit cu mulţi bani, un telefon şi o tabletă - Hepta

O femeie din Sectorul 4, din Bucureşti, a fost reţinută de poliţiştii Secţiei 15, după ce ar fi golit de valori apartamentul unei bătrâne de 81 de ani prin câştigarea încrederii.

Incidentul s-a produs pe 15 octombrie, când suspecta s-a dat drept o asistentă medicală şi a pătruns în apartamentul bătrânei, sub pretextul că vrea să îi verifice starea de sănătate.

Presupusa asistentă care a jefuit o bătrână, reţinută pentru 24 de ore

Femeia a profitat de neatenţia bătrânei şi, cu ajutorul unui bărbat care a supravegheat acţiunea, a plecat cu 10.000 de lei, un telefon mobil şi o tabletă.

Când şi-a dat seama de ce s-a întâmplat, bătrâna a reclamat situaţia la poliţie.

Oamenii legii au efectuat abia miercuri, pe 7 noiembrie, o percheziţie domiciliară în acest caz şi l-au găsit pe bărbatul care a supravegheat furtul.

În noaptea de miercuri spre joi a fost descoperită şi suspecta. La controlul corporal a fost găsit asupra ei telefonul furat din apartamentul bătrânei.

Cei doi suspecţi sunt acuzaţi oficial de comiterea infracţiunii de furt calificat. Femeia a fost reţinută, în timp ce bărbatul este cercetat penal în stare de libertate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » O presupusă asistentă medicală a golit casa unei bătrâne din Bucureşti, după ce i-a câştigat încrederea