Antena Meniu Search
x

Astăzi se împlinesc 40 de ani de la primul 10 olimpic al gimnasticii. 18 iulie 1976, ziua în care Nadia Comăneci a intrat in istorie. FOTO, VIDEO

Pe 18 iulie 1976, în urmă cu 40 de ani, Nadia Comăneci intra în istoria sportului mondial şi devenea regina gimnasticii, obţinând primul 10 şi surprinzând o lume întreagă, dar şi tabela de marcaj, care nu era pregătită pentru o astfel de notă şi a afişat 1.00.

Pe 18 iulie 1976, în urmă cu 40 de ani, Nadia Comăneci intra în istoria sportului mondial şi devenea regina gimnasticii, obţinând primul 10 şi surprinzând o lume întreagă, dar şi tabela de marcaj, care nu era pregătită pentru o astfel de notă şi a afişat 1.00.

Deşi potrivit codului de punctaj de la acea vreme al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG) nota maximă posibilă era 10, până în 1976 se considera că aceasta este imposibil de atins. Înainte de JO de la Montreal, firma Omega, sponsor oficial al competiţiei, i-a întrebat pe responsabilii Comitetului Internaţional Olimpic câte cifre trebuie să aibă tabela de scor, iar răspunsul a fost că sunt suficiente trei cifre, deoarece nota 10 va fi imposibil de obţinut de către vreun gimnast.

Cu toate acestea, Nadia Comăneci a obţinut primul 10 din gimnastică executând perfect un exerciţiu la paralele chiar în cadrul ediţiei din 1976 a Jocurilor Olimpice.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ediţia de la Montreal a JO a intrat în istoria sportului drept “Olimpiada Nadia Comaneci”, după ce Nadia a primit şapte note de 10 (primele în istoria concursurilor oficiale de gimnastică) şi a stabilit un “record absolut”: 20 de puncte, la paralele inegale (potrivit codului de punctaj de la acea vreme).

Deşi avea doar 14 ani, Nadia a câştigat la Jocurile Olimpice de la Montreal cinci medalii şi a intrat pentru totdeauana în analele istoriei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Născută la 12 noiembrie 1961, Nadia Comăneci a început gimnastica la 5 ani, fiind selecţionată de antrenorul Marcel Duncan şi legitimată la AS Flacăra Oneşti. Din 1971 a fost antrenată de Bela şi Martha Karolyi, iar la vârsta de 11 ani a câştigat primul său titlu de campioană naţională absolută. Jumătate de an mai târziu a concurat la categoria maestre, unde a ocupat locul al treilea.

În 1974 a obţinut primul mare succes peste hotare, câştigând locul I la individual compus, în cadrul concursului Cupa Prieteniei de la Gera (Republica Democrată Germană). A urmat o ascensiune rapidă care a culminat cu rezultatele obţinute în 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal. Nadia Comăneci a cucerit cinci medalii la Montreal, trei de aur, la individual compus, bârnă şi paralele, una de argint, cu echipa României, şi una de bronz, la sol.

Nadia Comăneci a cucerit primul titlu mondial la bârnă pentru gimnastica românească şi două medalii de argint, la sărituri şi cu echipa, la CM din 1978, de la Strasbourg. În 1979, la CM de la Forth Worth (SUA), Nadia a făcut parte din echipa de gimnastică a României care a cucerit primul titlu de campioană mondială pe echipe (389,550 puncte) din istoria gimnasticii.

A cucerit de trei ori consecutiv titlul de campioană continentală şi a intrat definitiv în posesia “Cupei Europei”, fiind prima gimnastă care a reuşit această performanţă. În 1975 a obţinut „Trofeul Campioanelor”, la Londra, iar în 1979, la „Cupa Mondială”, desfăşurată la Tokyo, s-a clasat pe primul loc la sol şi sărituri, pe locul al doilea la bârnă şi pe locul al treilea, la individual compus. În 1981, la Universiadă de la Bucureşti, Nadia a obţinut cinci medalii de aur.

S-a retras din activitatea competiţională în 1984, având în palmares 25 de medalii câştigate la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene, dintre care 16 de aur.

În codul de punctaj al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG), la paralele inegale sunt incluse două elemente denumite „coborâre Comăneci” şi „salt Comăneci”.

În noiembrie 1989, Nadia a emigrat în Statele Unite ale Americii, apoi în Canada, după care a revenit în SUA şi s-a stabilit la Oklahoma. S-a căsătorit cu Bart Conner, campion de gimnastică al SUA şi campion olimpic. Cei doi au un băiat, Dylan Paul, născut în 2006.

În 1996 a fost aleasă preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Gimnastică (FRG). Fundaţia americană pentru Sport Feminin (WSF), care anual premiază femeile cu merite deosebite în sport, i-a acordat „Premiul Flo Hyman” în 1998. De asemenea, Nadia şi performanţele sale remarcabile au fost incluse în „Hall of Fame” al gimnasticii mondiale.

După JO Montreal a devenit Maestru Emerit al Sportului. În 1984, Comitetul Internaţional Olimpic i-a acordat „Ordinul Olimpic de argint”, pentru meritele deosebite în domeniul sportului şi servicii remarcabile aduse cauzei olimpice. Din partea Comitetului Olimpic Român a primit „Colanul Olimpic”. În anul 2000, i s-a conferit Ordinul naţional „Steaua României” în grad de comandor.

La 40 de ani de la performanţa de la Montreal, fosta sportivă va reveni în Canada pe 21 iulie, pentru a fi prezentă la un spectacol în onoarea JO din 1976, pe Stadionul Olimpic, eveniment organizat în cadrul Jocurile Quebecului.

Momentul de la Montreal este marcat şi de Muzeul olimpic internaţional cu o colecţie specială, dar şi de Romfilatelia, cu o emisiune specială de mărci poştale numită "Nadia Comăneci, primul 10 olimpic al gimnasticii".

Sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Astăzi se împlinesc 40 de ani de la primul 10 olimpic al gimnasticii. 18 iulie 1976, ziua în care Nadia Comăneci a intrat in istorie. FOTO, VIDEO