Antena Meniu Search
x

Avertisment DUR al Rusiei care vizează şi România! “Trebuie să reacţionăm!”

Ministrul rus al Apărării a anunţat că nu va sta cu mâinile în sân în faţa anunţatei întăriri a forţelor NATO în Europa de Est, inclusiv în România.

Ministrul rus al Apărării a anunţat că nu va sta cu mâinile în sân în faţa anunţatei întăriri a forţelor NATO în Europa de Est, inclusiv în România.

Serghei Şoigu, ministrul Apărării de la Moscova, a anunţat că Rusia îşi va întări forţele militare începând de la frontiera de vest şi până la Oceanul Pacific. Decizia a fost luată în condiţiile în care “NATO continuă să îşi consolideze potenţialul militar în Europa, în imediata apropiere a graniţelor ruseşti”, a spus Şoigu. “O astfel de situaţie nu poate decât să ne îngrijoreze. Trebuie să reacţionăm la ea.”

Dacă în zona Pacificului, Rusia va instala sisteme de apărare cu rachete şi drone, în apropierea României, dar şi a ţărilor baltice, forţele Kremlinului vor fi dotate cu 1.100 de piese de echipament noi. Acestea includ avioane, elicoptere, tancuri şi alte vehicule blindate.

Şoigu a precizat că inspecţiile inopinate pe care le-a făcut în ultima perioadă “au confirmat pregătirea trupelor pentru a răspunde unor potenţiale crize venite din direcţia strategică sud-vest” – adică a Ucrainei şi României. Inspecţiile ministrului au pus accentul pe aviaţie şi apărarea aeriană, acesta fiind singurul domeniu unde, potrivit analiştilor americani, forţele NATO din zonă înregistrează o superioritate asupra Rusiei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Avertisment DUR al Rusiei care vizează şi România! “Trebuie să reacţionăm!”