Antena Meniu Search
x

Un bărbat băut din Flămânzi a fost împușcat în picior de polițiști, după ce i-a amenințat cu un topor

Un incident grav a avut loc joi seara, în orașul Flămânzi din Botoșani. Un bărbat a fost împușcat în picior de polițiști, după ce i-a amenințat cu un topor.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 12.12.2019, 21:20

Un bărbat beat din Flămânzi a fost împușcat în picior de polițiști, după ce i-a amenințat cu un topor
Bărbatul a fost împușcat după ce a scos un topor și i-a amenințat pe polițiști - Arhivă

Un incident grav a avut loc joi seara, în orașul Flămânzi din Botoșani. Un bărbat a fost împușcat în picior de polițiști, după ce i-a amenințat cu un topor.

Agenții au fost solicitați să intervină la un scandal izbucnit în familie, la un imobil din orașul Flămânzi. La fața locului, un bărbat de 58 de ani, recalcitrant și sub influența băuturilor alcoolice, i-a amenințat pe politiști și a încercat sa îi lovească cu un topor.

Unul dintre agenți a încercat să-l oprească, cu trei focuri de avertisment trase în aer, însă agresorul nu s-a oprit. În cele din urmă, a fost împușcat în picior.

"Unul dintre agenti a executat trei focuri de avertisment în plan vertical și l-a somat pe bărbat să înceteze acțiunea. Întrucat acesta nu s-a conformat, continuând sa îi amenințe pe polițiști, a fost efectuat un foc către atacator, rănindu-l la picior", a declarat Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de botosaninews.ro, cu puțin timp înainte bărbatul l-ar fi atacat cu un cuțit pe fiul său. După ce l-a rănit, acesta s-a refugiat printre vecini, însă între timp Poliţia a fost alertată prin 112.

Botoșăneanul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind în stare stabilă.

Parchetul a început efectuarea de cercetări privind infracțiunea de ultraj.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Un bărbat băut din Flămânzi a fost împușcat în picior de polițiști, după ce i-a amenințat cu un topor