Monica Macovei, condamnată la 6 luni de închisoare cu supendare pentru accidentul din Mangalia. Decizia nu este definitivă
Tribunalul Mureş a pronunţat sentinţa pentru socrii lui Cătălin Cherecheş. Cei doi sunt acuzaţi de DNA că au încercat să mituaiscă o judecătoare
Loredana, tânăra care şi-a ucis prietena, i-a pus trupul într-un geamantan şi l-a abandonat într-un parc din Mangalia, şi-a aflat sentinţa. Cât va sta după gratii
Cătălin Cherecheş dă România în judecată la CEDO. Se plânge că nu a avut un proces echitabil
Carmen Dan, martor în dosarul fișelor medicale false pentru permise auto. S-ar afla printre cei care au obţinut documente semnate de paznici
Demisii în bloc la DNA Constanţa. A mai rămas un singur procuror care nu face anchete, după ce Marius Voineag a delegat un şef contestat