Antena Meniu Search
x

Bilanț coronavirus în România, 6 septembrie: 1.150 cazuri și 43 de decese, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat duminică, 6 septembrie 2020, că au fost înregistrate 1.150 cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore şi 43 de morţi. Numărul total al persoanelor infectate cu SARS CoV-2 în România a ajuns la 95.014 cazuri.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 06.09.2020, 12:55

- Getty
  • Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 431 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
  • 3.893 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Până astăzi, 6 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 95.014  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

40.307 pacienți au fost declarați vindecați și 12.228 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.   

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.150 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 431 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.893 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 05.09.2020 (10:00) – 06.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (24 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Timiș, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru doi pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.287. Dintre acestea, 474 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.938.491 de teste. Dintre acestea 14.871 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.021 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.850 la cerere.

Pe teritoriul României, 9.675 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.922 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  35.130 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 866 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Sanatate » Bilanț coronavirus în România, 6 septembrie: 1.150 cazuri și 43 de decese, în ultimele 24 de ore