Antena Meniu Search
x

Bulgar prins când încerca să introducă în România parfumuri contrafăcute de peste 600.000 de lei

Un bulgar de 41 de ani este cercetat penal, după ce a încercat să introducă în România parfumuri contrafăcute în valoare de sute de mii de lei.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 02.11.2020, 11:50

Bulgarul este cercetat penal
Sticlele cu parfum erau ascunse printre profile metalice - Poliția de Frontieră
  • Bulgarul transporta profile metalice pentru o societate comercială din România.
  • Bulgarul implicat în acest caz are 41 de ani.

Bulgarul a fost prins în cursul zilei de duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.

Bulgarul conducea un autocamion în care avea, conform documentelor de însoțire a mărfii, profile metalice produse de o firmă din Bulgaria și care urmau să ajungă la o societate comercială din România.

În baza analizei de risc, polițiștii români de frontieră au demarat un control amplu și au descoperit, în interiorul autocamionului, parfumuri contrafăcute.

S-a stabilit că este vorba de peste 1.200 de sticle cu parfum a căror valoare, dacă ajungeau să fie vândute pe piață, ar fi fost de peste 600.000 de lei.

Polițiștii români fac cercetări penale pentru comiterea infracţiunii de "punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare".

Citește și:

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Bulgar prins când încerca să introducă în România parfumuri contrafăcute de peste 600.000 de lei