Antena Meniu Search
x

Fost campion mondial de box, condamnat la închisoare pentru că şi-a batjocorit fiica

Argentinianul Carlos Baldomir, 48 de ani, fost campion mondial de box în versiunea WBC, la categoria welter, a fost condamnat miercuri la 18 ani de închisoare pentru că şi-a batjocorit fiica.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 01.08.2019, 16:00

Baldomir s-a luptat inclusiv cu marele Mayweather
Baldomir a disputat 71 de meciuri de box la profesionişti - Aire de Santa Fe

Argentinianul Carlos Baldomir, 48 de ani, fost campion mondial de box în versiunea WBC, la categoria welter, a fost condamnat miercuri la 18 ani de închisoare pentru că şi-a batjocorit fiica.

Baldomir a fost găsit vinovat de faptul că şi-a batjocorit timp de doi ani una dintre fiicele avute dintr-o căsnicie anterioară.

Baldomir a fost campion mondial de box la categoria welter

Conform BBC Online, decizia finală a fost dată de magistraţii Curţii din Santa Fe, Argentina, spre disperarea lui Baldomir, care acuză comiterea unei erori judiciare.

Baldomir se afla deja de aproximativ doi ani după gratii, astfel că nu va efectua întreaga pedeapsă încasată miercuri, din 18 ani de închisoare urmând să fie scăzută perioada petrecută în arest preventiv.

Carlos Baldomir a activat la profesionişti în perioada 1993-2014. A adunat 71 de meciuri, obţinând 49 de victorii şi înregistrând 16 înfrângeri.

A devenit campion mondial la categoria welter în 2006, după o victorie obţinută la decizie împotriva americanului Zab Judah, într-un meci disputat la New York.

Şi-a apărat centura graţie unei victorii obţinute prin knock-out, împotriva canadianului Arturo Gatti, dar a pierdut centura în noiembrie 2006, după o înfrângere suferită la decizie împotriva americanului Floyd Mayweather.

Eşecul cu Mayweather l-a afectat enorm, fiind practic începutul sfârşitului pentru pugilistul argentinian.

Din acel moment, Baldomir a mai disputat 12 meciuri şi a bifat şase înfrângeri, aproape la fel de multe ca în primii 13 ani de activitate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Sport » Fost campion mondial de box, condamnat la închisoare pentru că şi-a batjocorit fiica