Antena Meniu Search
x

Foto Câştig fabulos la Loto, după ce o femeie şi-a trimis din senin soţul să ia un bilet

O familie din Scoţia a câştigat 300 de mii de lire, după ce soţia şi-a trimis soţul să cumpere un bilet la loto. Celor doi nu le-a venit să creadă când au văzut cât au câştigat datorită intuiţiei femeii.

Andreea Anghel
de Andreea Anghel

la 13.11.2020, 19:14

Banii vor fi folosiţi pentru o casă şi o maşină nouă
O familie din Scoţia a câştigat 300 de mii de lire la loto - Martin Shields Photography
  • Femeia a avut intuiţia de a-şi trimite soţul să cumpărere un bilet
  • Familia plănuieşte să investească banii într-o casă nouă
  • Cele mai importante ştiri ale zilei, la Observator 19

Crăciunul a sosit mai devreme pentru o familie din Scoţia, după o femeie şi-a trimis soţul, poştaş de meserie, să facă unele cumpărături şi a avut intuiţia să-i spună să ia şi un bilet răzuibil.

Omul a adus acasă un bilet la loto câştigător, notează dailyrecord.co.uk. Martin şi Sandra au trei copii, iar marele premiu a fost binevenit. 

După ce nu au putut rezerva o masă la un restaurant italian, pentru a sărbători ziua de naştere a soţului, Sandra şi-a trimis partenerul la un magazin local, pentru a cumpăra câteva produse. Aceasta i-a sugerat să cumpere şi câteva bilete la loto. Intuiţia femeii a fost corectă, având în vedere că unul dintre bilete le-a adus un câştig de 300 de mii de lire.  

La început, confuză, Sandra a crezut că a câștigat 100 de lire sterline, în timp ce Martin era sigur că ar fi fost vorba de 1.000 de lire. Cei doi au început să ţipe când au înţeles despre ce sumă era vorba de fapt. 

''Nu mi-a venit să cred când mi-au spus că am câștigat premiul cel mai mare. Am continuat să strig ''NU''!'', a declarat femeia. 

Cei doi se gândesc deja să investească într-o nouă casă, iar Martin vrea să îşi cumpere o altă maşină. 

''Cu trei copii în creștere, cu vârsta de 13, 10 și nouă ani, ne luptăm pentru spațiu în casa noastră actuală, așa că unul dintre primele lucruri pe care vrem să le facem este să cumpărăm o casă mai mare în noul an'', a afirmat Sandra. 

După un an dificil pentru familie, ambii sunt încântați că îşi pot planifica cel mai bun Crăciun pe care copiii lor l-au avut vreodată. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Câştig fabulos la Loto, după ce o femeie şi-a trimis din senin soţul să ia un bilet