Antena Meniu Search
x

Cazul JAFULUI înscenat la Rio: GESTUL făcut de înotătorul James Feigen pentru a scăpa de acuzaţia de mărturie mincinoasă

Înotătorul James Feigen va dona suma de 11.000 de dolari unei organizaţii caritabile din Brazilia, pentru a nu fi acuzat de mărturie mincinoasă, după ce poliţia a demonstrat că el şi alţi trei colegi nu au fost victimele unui jaf armat, aşa cum au susţinut.

Înotătorul James Feigen va dona suma de 11.000 de dolari unei organizaţii caritabile din Brazilia, pentru a nu fi acuzat de mărturie mincinoasă, după ce poliţia a demonstrat că el şi alţi trei colegi nu au fost victimele unui jaf armat, aşa cum au susţinut.

Această înţelegere între sportiv şi autorităţile braziliene a fost anunţată, vineri dimineaţă, de avocatul Breno Melaragno Costa, informează ABC News.

Feigen este ultimul rămas în Brazilia dintre cei patru înotători americani împlicaţi în scandalul falsului jaf armat de la Rio.

Miercuri, Gunnar Bentz şi Jack Conger au fost opriţi de poliţia braziliană să se îmbarce în avionul cu care urmau să revină în SUA de la Rio, pentru a da declaraţii cu privire la presupusul jaf. Feigen, care avea bilete la acelaşi zbor, nu a fost găsit, iar Lochte a plecat, luni, din Brazilia.

Ulterior, Feigen a mers şi el la polţie.

Bentz şi Conger au părăsit, joi, Rio. Potrivit avocatului celor doi, aceştia nu pot fi acuzaţi de mărturie mincinoasă deoarece ei nu au dat declaraţii din care să reiasă că au fost jefuiţi. Ei nu au nicio legătură cu ce au susţinut Lochte şi Feigen, a adăugat avocatul.

Lochte şi Feigen au susţinut că ei şi ceilalţi înotători au fost jefuiţi, duminică, de bărbaţi înarmaţi în timp ce se întorceau cu un taxi în Satul Olimpic, după o petrecere, incident ce a sporit îngrijorarea cu privire la securitatea în timpul JO.

Însă poliţia braziliană a demonstrat că nu a existat un jaf armat, ci un incident în care au fost implicaţi cei patru înotători americani la o benzinărie din Barra da Tijuca, unde sportivii au vandalizat toaleta.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi la curent cu ofertele în ceea ce priveşte titlurile de stat?

Observator » Sport » Cazul JAFULUI înscenat la Rio: GESTUL făcut de înotătorul James Feigen pentru a scăpa de acuzaţia de mărturie mincinoasă