Antena Meniu Search
x

Cluj-Napoca intră în scenariul roșu. Masca devine obligatorie, iar școlile se închid

Cluj-Napoca și alte două comune din județul Cluj, Florești și Tritenii de Jos, vor intra de joi în scenariul roșu de funcționare, ca urmare a depășirii ratei de incidență de 3 cazuri Covid-19 la mia de locuitori. Astfel, mai multe măsuri de protecție vor fi luate, printre care închiderea școlilor.

Cornel Preda
de Cornel Preda

la 20.10.2020, 17:02

Un bărbat pe trotinetă trece pe lângă un spațiu comercial închis din cauza restricțiilor pentru limitarea răspândirii Covid-19, în Cluj
Un bărbat trece pe lângă un spațiu comercial închis din cauza restricțiilor pentru limitarea răspândirii Covid-19, în Cluj - Hepta / Mediafax Foto / Raul Stef
  • Măsurile intră în vigoare de la data de 22 octombrie, ora 00.00
  • În judeţul Cluj, de la debutul pandemiei, aproape 6.000 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19

Prefectul județului Cluj Mircea Abrudean a declarat, marţi, că în cele trei unităţi administrativ-teritoriale masca devine obligatorie în toate spaţiile deschise, şcolile trec în scenariul 3, se închide activitatea în interior a restaurantelor şi cafenelelor, se opresc activităţile de jocuri de noroc şi se închid pentru public cinematografele şi instituţiile de cultură.

Când se închid școlile în Cluj-Napoca, Florești și Tiritenii de Jos

În cele trei localități se va trece la scenariul 3 de funcţionare, care prevede cursuri exclusiv online.

În această categorie intră 154 de unităţi de învăţământ din Cluj-Napoca, cinci din Floreşti, patru din Tritenii de Jos. 

Aceste măsuri intră în vigoare de la data de 22 octombrie, ora 00.00.

Mircea Abrudean a menţionat că măsura nu se aplică creşelor şi nici universităţilor.

Ce măsuri se iau în Cluj-Napoca

Prefectul a prezentat cele mai importante măsuri luate cu această ocazie.

„Obligativitatea purtării de mască astfel încât să acopere nasul şi gura pentru persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani în toate spaţiile deschise de pe raza acestor UAT-uri. Suspendarea activităţii restaurantelor şi cafenelelor la interior, ele rămân să funcţioneze mai departe pe terasă cu respectarea regulilor în exterior. De asemenea, pot funcţiona mai departe în regim de delivery/take away sau catering şi pot funcţiona la interior doar cele care sunt în hoteluri şi pensiuni doar pentru clienţii cazaţi. Suspendarea activităţii operatorilor în domeniul jocurilor de noroc, suspendarea activităţii instituţiilor de spectacole de cultură şi a cinematografelor şi restul activităţilor care erau deja interzise, activitatea în baruri, în cluburi şi discoteci rămâne interzisă”, a afirmat prefectul de Cluj.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cât este rata de incidență în Cluj-Napoca

Mircea Abrudean a afirmat că rata incidenţei în Cluj Napoca este de 3,36 la mia de locuitori, în Floreşti de 3,38, iar în Tritenii de Jos de 3,04.

Prefectul a menţionat că cetăţenii din aceste trei localităţi vor primi joi dimineaţă, între orele 7 şi 9 mesaj Ro-Alert prin care vor fi informaţi de măsurile luate.

„Sperăm ca prin aceste măsuiri nedorite oamenii să înţeleagă gravitatea situaţiei în care ne aflăm şi încet, încet să scădem presiunea de pe sistemul medical, care în continuare este la capacitate maximă”, a spus Abrudean.

El a precizat că numărul mare de cazuri de pacienţi confirmaţi cu Covid-19 are legătură şi cu capacitatea de testare ridicată, menţionând că în judeţul Cluj se fac în fiecare zi aproximativ 2.500 de teste şi a dat ca exemplu judeţul Argeş, cu număr mai mic de cazuri depistate, dar unde se fac 400 de teste pe zi.

În judeţul Cluj, de la debutul pandemiei, aproape 6.000 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19, 228 dintre acestea numai în ultimele 24 de ore.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Cluj-Napoca intră în scenariul roșu. Masca devine obligatorie, iar școlile se închid