Antena Meniu Search
x

COD GALBEN de furtuni și ploi torențiale în aproape toată țara. Anunțul făcut de meteorologi

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni la prânz, o atenționare Cod galben de ploi torențiale și vijelii ce vizează aproape toată țara, inclusiv Capitala, începând de marți, ora 10:00, până miercuri, ora 22:00.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni la prânz, o atenționare Cod galben de ploi torențiale și vijelii ce vizează aproape toată țara, inclusiv Capitala, începând de marți, ora 10:00, până miercuri, ora 22:00.

Astfel, Bucureştiul şi 37 de judeţe vor fi marţi sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii, în unele zone cantităţile de apă ajungând la 60-70 de litri pe metru pătrat.

În zonele montane, precum şi în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Maramureşului vor fi ploi torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 de litri pe metru pătrat şi, pe arii restrânse, 60 - 70 de litri pe metru pătrat, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.

Începând din noaptea de marţi spre miercuri, ploile se vor restrânge treptat către partea de est şi sud-est a ţării, a precizat ANM.

De luni până marţi, la ora 10.00, sunt sub avertizare cod galben de furtuni 28 de judeţe din Transilvania, vestul Olteniei şi nordul Moldovei.

În aceste zone, vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp, avertizează meteorologii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » COD GALBEN de furtuni și ploi torențiale în aproape toată țara. Anunțul făcut de meteorologi