Antena Meniu Search
x

Concursul George Enescu 2018: Bilete şi abonamente puse în vânzare, preţurile încep de la 40 de lei

Biletele şi abonamentele pentru Concursul „George Enescu” 2018 au fost puse în vânzare, în reţeaua Eventim şi pe site-ul festivalenescu.ro.

Biletele şi abonamentele pentru Concursul „George Enescu” 2018 au fost puse în vânzare, în reţeaua Eventim şi pe site-ul festivalenescu.ro, la preţuri ce variază între 55 şi 40 de lei, pentru un bilet individual, şi 400 şi 300 lei, pentru un abonament.

Cea de-a 16-a ediţie a Concursului Internaţional „George Enescu” aduce la Bucureşti, între 1 şi 23 septembrie, 270 de tineri muzicieni din 39 de ţări, 22 dintre aceştia fiind din România şi din Republica Moldova – o participare cu valoare de record istoric, la 60 de ani de la prima ediţie a Concursului.

Tinerii muzicieni înscrişi la Concursul Enescu 2018 vor evolua la Universitatea de Muzică a Universităţii din Bucureşti – etapa I, eliminatorie – şi, apoi, vor urca pe scena Ateneului Român susţinând recitaluri (etapa II, etapa III) şi concerte cu orchestră (Finalele cu Orchestră) pentru a câştiga trofeul la una dintre cele trei secţiuni ale concursului – Vioară, Violoncel şi Pian. Pentru secţiunea Compoziţie, câştigătorul va fi anunţat în seara de închidere, pe 23 septembrie.

Concursul „Enescu” 2018 va fi deschis, pe 1 septembrie, la ora 19.00, cu un concert de gală la Ateneul Român care aduce publicului „Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră”, de Paul Constantinescu, una dintre primele lucrări româneşti dedicate unui grup de solişti şi orchestră.

De asemenea, publicul va putea asculta în primă audiţie lucrarea de compoziţie câştigătoare la ediţia precedentă a concursului, „Concerto for Orchestra”, a compozitorului Tian Tian, din China. Sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea şi alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, soliştii concertului vor fi Ştefan Tarara (vioară), Eun-Sun Hong (violoncel) şi Josu de Solaun (pian), câştigătorii Concursului „Enescu” 2014. Concertul va fi înregistrat ulterior de cei trei solişti şi lansat internaţional pe CD, la prestigioasa casă de discuri Naxos.

În programul Concursului „Enescu” 2018 vor urma etapa I – eliminatorie, etapa a II-a şi etapa a III-a, semifinală, pentru cele trei secţiuni de concurs.

Finalele cu Orchestră vor aduce câte trei concerte cu orchestră pentru fiecare finală, în care cei mai buni tineri muzicieni din competiţie vor evolua în faţa juriului şi a susţinătorilor pentru a fi desemnaţi câştigători ai ediţiei. Finalele cu Orchestră vor avea loc cu participarea Filarmonicii „George Enescu”, astfel: Finala de Violoncel, 11 septembrie, dirijată de Paul Watkins, Finala de Vioară, 17 septembrie, dirijată de Christoph Poppen şi Finala de Pian, programată pentru 23 septembrie,  dirijată de Vassily Sinaisky.

Etapa I a concursului se va desfăşura la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, iar accesul publicului va fi gratuit. Etapa a II-a a, la Ateneul Român. Şi aici accesul publicului va fi gratuit.

Reputaţi muzicieni internaţionali, membri ai juriului, vor susţine, de asemenea, o serie de recitaluri extraordinare în cadrul Concursului „Enescu” 2018.

Vor urca pe scena Ateneului Român violoncelistul britanic Raphael Wallfish şi pianistul John York (5 septembrie), violonistul italian Salvatore Accardo şi pianista Laura Manzini (14 septembrie), precum şi pianistul suedez Peter Jablonski (22 septembrie). Acestora li se vor alătura laureaţi ai Concursului „Enescu” 2016: violoncelistul american Zlatomir Fung (8 septembrie), violonistul kazah Erzhan Kulibaev (16 septembrie) şi pianistul de origine japoneză Takuma Ishii (20 septembrie).

Printre lucrările din programul recitalurilor extraordinare se regăsesc cele ale unor compozitori precum Mozart, Schubert, Sain-Saens, Liszt, Stenhammar, Grieg şi Debussy, dar şi lucrări de Sir James MacMillan şi Alexander Zemlinsky. În program vor fi şi două lucrări de George Enescu: Sonata pentru Pian Nr.1 în fa minor Op. 24 şi Sonata Nr. 2 pentru Vioară şi Pian în fa minor Op. 6. De asemenea, pentru a duce mai departe muzica marelui compozitor român George Enescu, la Concursul Enescu 2018 tinerii muzicieni vor interpreta în etapele de concurs mai multe lucrări de George Enescu.

Juriul de specialitate al Concursului Enescu 2018 este format din importante personalităţi muzicale ale momentului, printre aceştia numărându-se şi foşti laureaţi ai Concursului „Enescu” de-a lungul timpului: violoniştii de origine română Remus Azoiţei şi Silvia Marcovici, precum şi pianistul francez Pascal Rogé.

Începând cu ediţia 2014, Concursul Internaţional George Enescu este organizat ca eveniment de sine-stătător, cu participarea publicului. Având o remarcabilă reputaţie internaţională, Concursul „Enescu” este membru al World Federation of International Music Competition şi al Alink – Argerich Foundation – Piano Competition Worldwide.

Valoarea totală a premiilor ediţiei 2018 este de 115.000 de euro, iar la acestea se adaugă cursuri de măiestrie oferite de membri ai juriului, precum şi premii speciale.

Sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Concursul George Enescu 2018: Bilete şi abonamente puse în vânzare, preţurile încep de la 40 de lei