Antena Meniu Search
x

Copil de nici 2 ani, bătut și abandonat de propriul tată într-o parcare din Constanța

Un tânăr din Constanța a fost reținut de poliție, după ce și-a bătut copilul de nici 2 ani, apoi l-a abandonat în parcarea unui supermarket. Bărbatul a vrut să se răzbune pe mama micuțului.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 16.07.2020, 13:57

Copilul a fost bătut de tatăl lui, apoi abandonat în parcarea unui supermarket din Constanța
Copil de nici 2 ani, bătut și abandonat de propriul tată într-o parcare din Constanța - Observator / Imagine ilustrativă
  • Înainte de a-l abandona, tatăl și-a lovit cu furie copilul.
  • Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore.

Marți, 14 iulie, în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Secției 4 din Constanța au fost sesizați de un bărbat, agent de pază la o societate comercială de pe raza de competență, cu privire la faptul că ar fi găsit un copil minor, cu vârsta de aproximativ 2 ani, care se afla într-un cărucior, în parcarea magazinului de bricolaj. 

În urma verificărilor, oamenii legii au identificat-o, pe raza municipiului Constanța, pe mama minorului în cauză, o tânără în vârstă de 23 de ani. 

Polițiștii au stabilit că în seara de marți, în jurul orei 21.45, după ce s-a certat cu mama minorului, tatăl a mers cu micuțul pe aleea de acces a societății comerciale, unde l-a bătut , iar apoi l-a abandonat.

A fost găsit după nici 20 de minute de un bărbat, care a alertat autoritățile la 112.

Copilașul, în vârstă de 1 an și 6 luni, a fost examinat medico-legal, stabilindu-se că necesită 4 - 5 zile de îngrijiri medicale.

El a fost preluat de reprezentanții Direcției de Protecție a Copilului Constanța, în vederea dispunerii măsurilor de protecție socială. 

Polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul infracțiunilor de lovire sau alte violențe și rele tratamente aplicate minorului, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propuneri corespunzătoare.

Articolul a fost realizat cu ajutorul informațiilor obținute de corespondentul Observator în Constanța, Andreea Filip.

Citește șiAbandonat la naştere, Răzvan îşi caută mama. În situația lui sunt zeci de copii din România (Video) O familie își caută cu disperare fiicele dispărute de 5 zile, în Ploiești. Andreea și Maria au plecat de acasă și nu s-au mai întors

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Evenimente » Copil de nici 2 ani, bătut și abandonat de propriul tată într-o parcare din Constanța