Antena Meniu Search
x

Italia a declarat stare de urgenţă din cauza coronavirusului

Guvernul italian a declarat stat de urgență vineri și a închis tot traficul aerian către și dinspre China. Decizia a venit după confirmarea faptului că doi turiști chinezi au avut rezultate pozitive pentru infectarea cu coronavirus. Cuplul este tratat izolat într-un spital din Roma, specializat în boli infecțioase.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 31.01.2020, 23:45

Stare de urgenţă în Italia, din cauza coronavirus
Hotelul Palatino, unde au fost descoperite două cazuri pozitive pentru Coronavirus - Foto Profi Media

Guvernul italian a declarat stat de urgență vineri și a închis tot traficul aerian către și dinspre China. Decizia a venit după confirmarea faptului că doi turiști chinezi au avut rezultate pozitive pentru infectarea cu coronavirus. Cuplul este tratat izolat într-un spital din Roma, specializat în boli infecțioase.

O ședință specială de cabinet, organizată vineri de guvernul italian a declarat o stare de urgență pentru șase luni și s-au 5,5 milioane de dolari pentru a face față epidemiei de coronavirus. 

Italia a declarat stare de urgenţă din cauza coronavirusului

Primul ministru italian, Giuseppe Conte, a confirmat că un cuplu chinez din Wuhan, care a fost cazat în hotelul Palatino din Roma, în apropiere de Colosseum, a fost internat la Spitalul Spallanzani din Roma, după ce a prezentat simptome de coronavirus.

Premierul a spus că nu există niciun motiv de panică, adăugând că toate măsurile au fost adoptate, pentru a încerca să se prevină răspândirea bolii.

Directorul Institutului Național de Boli Infecțioase Spallanzani, profesorul Giuseppe Ippolito, a declarat că cei doi chinezi au fost plasaţi în izolare și sunt „în condiții rezonabile”.

Ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a declarat că starea de urgență oferă guvernului mai multe puteri de a face față infecției, dar nu schimbă viața italienilor.

Speranza a mai spus că se depun eforturi pentru identificarea locaţiilor din Italia, pe care le-a vizitat cuplul chinez de la sosirea la Milano, pe 23 ianuarie. Ceilalți 18 turiști și șoferul care au călătorit cu ei într-un autobuz sunt, de asemenea, testați și rămân sub observație.

De asemenea, guvernul italian pregăteşte un avion special pentru a readuce în jur de 80 de italieni din Wuhan.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » Italia a declarat stare de urgenţă din cauza coronavirusului