Antena Meniu Search
x

COŞMARUL continuă! Când vor fi gata lucrările la Pasajul Sudului

Perioada de implementare a proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere la Piața Sudului a fost prelungită până pe 31 decembrie 2018, conform unui proiect de hotărâre adoptat, joi, de către consilierii generali ai Capitalei.

Perioada de implementare a proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere la Piața Sudului a fost prelungită până pe 31 decembrie 2018, conform unui proiect de hotărâre adoptat, joi, de către consilierii generali ai Capitalei.

Acest proiect, dar și altele două referitoare la prelungirea contractelor de finanțare pentru Observatorul Astronomic ''Vasile Urseanu'' și Arcul de Triumf, precum și pentru reabilitarea, modernizarea și echiparea Ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Copii ''Dr. Victor Gomoiu'' au fost introduse pe ordinea de zi suplimentară a ședinței CGMB.

Consilierii PNL și USB au solicitat acordarea unui răgaz pentru parcurgerea proiectelor și includerea lor pe ordinea de zi a unei ședințe viitoare, însă președintele de ședință, Honorius Circa, a explicat că este vorba despre o situație extraordinară, deoarece proiectele au fost înaintate târziu, iar în condițiile în care nu vor fi prelungite contractele există riscul stopării lucrărilor.

"Este o solicitare a Autorității de Management pentru prelungirea perioadei de implementare, adică finalizarea tuturor lucrărilor aferente acestui obiectiv de investiții și devenirea lui funcțional. Conform comitetului de monitorizare, din data de 24 mai 2016, el a fost inclus pe lista proiectelor care pot fi declarate nefuncționale și a căror durată se prelungește după expirarea perioadei acordate. A mai fost o hotărâre de consiliu în decembrie 2015 care stabilea termenul limită de finalizare 30 iunie 2016. Fiind îndeplinite cumulativ condițiile incluse în lista proiectelor nefuncționale, obligația Municipalității este de a emite această hotărâre de consiliu general de prelungire a termenului contractului de finanțare, până la 31 decembrie 2018. (...) Neîncadrarea în termene, să prezentăm autorității de management această hotărâre de consiliu, duce la scoaterea lui din lista proiectelor nefuncționale și inclusiv la rambursarea tuturor sumelor eligibile atrase de la UE", a explicat directorul Direcției Transporturi, Florin Marius Legea.

El a mai precizat că până în prezent proiectul a fost realizat în proporție de 73,25% și a estimat că pasajul ar putea fi dat în funcțiune în august 2017.

Tot în ședința de joi, consilierii generali au adoptat un proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de finanțare nerambursabilă pentru reabilitarea, modernizarea și echiparea Ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Copii ''Dr. Victor Gomoiu''.

Floriana Isabela Popescu, șef de Serviciu la Direcția Management Proiecte și Finanțări Externe, a declarat că lucrările de reabilitare, modernizare și echipare au fost finalizate în decembrie 2015, dar că prelungirea contractului de finanțare este necesară pentru a pune în funcțiune obiectivul de investiție până la 1 noiembrie 2016.

"Din ianuarie până în prezent sunt în curs de realizare, de către Administrația Spitalelor și Spitalul Gomoiu, activitățile pentru punerea în funcțiune a ambulatoriului, care cuprind racordarea la rețelele de utilități și asigurarea personalului prevăzut în contractul de finanțare pentru funcționarea ambulatoriului. (...) După ce se vor realiza aceste activități, se vor derula acțiuni de informare și publicitate și va fi pus în funcțiune. Deci proiectul european este practic finalizat", a arătat ea.

De asemenea, a fost adoptat un proiect de hotărâre privind prelungirea contractelor de finanțare nerambursabile pentru proiectele de consolidare, restaurare și conservare vizând Observatorul Astronomic ''Vasile Urseanu'' și Arcul de Triumf.

Un reprezentant al aparatului de specialitate a precizat că în acest moment lucrările la Arcul de Triumf sunt avansate, iar termenul de finalizare de 30 octombrie va fi respectat.

Sursa: Agerpres

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri sociale » COŞMARUL continuă! Când vor fi gata lucrările la Pasajul Sudului