Antena Meniu Search
x

Agresorul bătrânului ucis la Constanța a strigat „Ajutor, mor...”, după ce i s-a făcut rău când și-a dat seama ce face

Bărbatul care a ucis un bătrân de 84 de ani, invalid, pentru banii de pensie, le-a povestit anchetatorilor că se cunoștea cu victima și în acea zi a mers la el să-i ceară bani, însă și-a pierdut cumpătul atunci când a fost refuzat.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 01.07.2020, 09:02

Agresorului de la Constanța i s-a făcut rău când și-a dat seama că a omorât un om
Agresorului de la Constanța i s-a făcut rău când și-a dat seama că a omorât un om - Politia Romana/ Facebook
  • Agresorul bătrânului le-a spus polițiștilor că i-a cerut bani pentru un tratament în București, având în vedere că suferă de cancer.
  • Bărbatul povestește că i s-a făcut rău când și-a dat seama ce a făcut.

Criminalul a făcut rost de cheile de la apartamentul bătrânului după ce le-a furat de la soacra lui, care îl îngrijea pe bătrân, și a mers la acesta să-i ceară bani pentru un tratament pe care ar fi trebuit să-l urmeze la București, el fiind bolnav de cancer.

Se cunoșteau și spera că bătrânul se va îndura să-i dea bani, însă omul i-a spus că trebuie să se mai gândească.

Agresorul a plecat și a revenit după câteva ore. Când răspunsul a fost negativ, și-a ieșit din minți. A luat o pernă de pe pat și a așezat-o deasupra feței bătrânului, apăsând cu putere pentru aproximativ 3-4 minute, scrie replicaonline.ro.

Când a realizat ce face, nu a mai apăsat, lăsând perna pe fața persoanei vătămate și a strigat „Ajutor, mor...”, pentru că i s-a făcut rău și nu mai putea respira. Apoi s-a așezat lângă ușa dormitorului unde a așteptat aproximativ 10 minute, până la sosirea polițiștilor.

Bărbatul le-a mai spus anchetatorilor că nu-și poate explica de ce a procedat așa, omorând un om.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Agresorul bătrânului ucis la Constanța a strigat „Ajutor, mor...”, după ce i s-a făcut rău când și-a dat seama ce face