Antena Meniu Search
x

Prietena Denisei, fata găsită moartă în pădure, a postat zile în șir mesaje înjositoare pe contul de Instagram al acesteia

Ancheta continuă să scoată la iveală lucruri șocante în cazul Denisei Unchiașu, adolescenta de 15 din Oteşani, Vâlcea, găsită spânzurată într-o pădure din apropierea localității, la cinci zile de la dispariția de acasă.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 22.05.2020, 08:46

Georgiana Denisa, adolescenta de 15 ani dispărută în Vâlcea, a fost găsită moartă într-o pădure
Georgiana Denisa, adolescenta de 15 ani dispărută în Vâlcea, a fost găsită moartă într-o pădure - Adevarul.ro/ Poliția Romana
  • Adolescenta de 15 ani a dispărut de acasă pe 9 mai, dar părinții au anunțat dispariția ei abia pe 11 mai.
  • Georgiana Denisa Unchiaşu a fost găsită spânzurată într-o pădure din localitatea Oteșani, Vâlcea.

Procurorii au aflat că prietena cu care Denisa a plecat de acasă, la distracţie pe islazul de pe deal, a postat mesaje și poze în numele fetei dispărute pe contul ei de Instagram, mai multe zile la rând. 

A postat poze chiar din zona unde ulterior Denisa Georgiana a fost găsită moartă, precum şi o melodie cu un mesaj înjositor: „I´m a bitch”, scrie Adevarul.

Ulterior, ea le-a spus achetatorilor că „probabil” ar fi trebuit să spună acest lucru de la începutul anchetei, pentru că astfel i-a îndrumat pe piste greşite.

„Apăreau o serie de mesaje înjositoare, postate în numele ei, pe contul ei, chiar de către cea pe care o considera prietenă. Aceasta a profitat de faptul că şi-a accesat contul de Instagram de pe telefonul ei şi nu s-a deconectat. Suzy nu mai avea telefon, fiindcă era pedepsită. I-l luaseră părinţii. Or, dacă minora ar fi fost în viaţă, era imposibil să nu-şi acceseze conturile de socializare. Este anormal să postezi despre tine că eşti o ”cur..ă”, deci, ar fi văzut mesajele şi le-ar fi şters”, susţin surse din anchetă.

Denisa a fost găsită moartă într-o pădure din apropierea casei

Deși Denisa a plecat cu prietenii ei, la o petrecere pe islaz, pe 9 mai, de unde nu s-a mai întors, părinții au dat-o dispărută pe Denisa abia pe 11 mai, iar cazul a fost făcut public o zi mai târziu, când oamenii legii au cerut ajutorul populației pentru găsirea copilei.

Timp de cinci zile, poliţiştii au scotocit toată localitatea, au audiat zeci de martori, au scos apa din fântâni cu ajutorul pompierilor. Totul, fără rezultat. Până vineri, 15 mai, când o localnică plecată după ierburi medicinale a găsit cadavrul fetei într-o pădure de pe dealurile din Oteşani.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » Prietena Denisei, fata găsită moartă în pădure, a postat zile în șir mesaje înjositoare pe contul de Instagram al acesteia