Antena Meniu Search
x

83 de deținuți sunt internați la Jilava cu infecții cu noul coronavirus

Reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor anunță că, joi, 83 de deținuți sunt internați la Penitenciarul Jilava cu infecții cu noul coronavirus.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 22.10.2020, 11:07

29 de deținuți s-au vindecat, după ce au fost infectați cu noul coronavirus
Deținuților li se asigură conduita terapeutică - Profimedia - imagine ilustrativă
  • 29 de deținuți infectați cu noul coronavirus s-au vindecat până acum.
  • Celor 83 de deținuți internați li se asigură conduita terapeutică.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

În total, 112 deținuți au ajuns să fie internați la Jilava cu infecții cu noul coronavirus, însă 29 dintre aceștia au obținut, între timp, rezultate negative la testele de coronavirus și au fost declarați vindecați.

În cazul deținuților care au scăpat de infecțiile cu noul coronavirus, reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor au precizat că "vor beneficia de monitorizarea medicală preventivă aplicată tuturor persoanelor private de libertate".

În cazul celor 83 de deținuți care sunt, în continuare, infectați cu noul coronavirus, reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor au precizat că "li se asigură conduita terapeutică, starea de sănătate a acestora fiind optimă".

De asemenea, reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor au precizat că vindecarea celor 29 de deținuți infectați cu noul coronavirus "validează capacitatea unității penitenciar-spital de a gestiona cazurile de îmbolnăvire, ușoare și medii, înregistrate în rândul persoanelor custodiate".

Nu în ultimul rând, reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor au precizat că "sistemul administrației penitenciare promovează, printr-un efort constant, măsuri de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, atât pentru protejarea persoanelor private de libertate, cât și a personalului angajat și a terților. Suplimentarea bazei materiale necesare prevenției, susținerea funcționalității circuitelor medicale și actualizarea metodologiei de intervenție raportat la evoluția pandemiei pe teritoriul național constituie câteva dintre demersurile pe care Administrația Națională a Penitenciarelor le derulează în acest context de criză sanitară".

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » 83 de deținuți sunt internați la Jilava cu infecții cu noul coronavirus