Antena Meniu Search
x

Efectuarea repausului săptămânal de 45 de ore în cabina camionului e pedepsită aspru în Italia, de la 1 mai

De la 1 mai şi Italia pedepseşte efectuarea repausului săptîmânal de 45 de ore în cabină de către şoferii de camioane. Un ordin al ministrului de Interne italian, semnat pe 30 aprilie, pune astfel în practică o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel, şoferul depistat că va efectua odihna obligatorie de 45 de ore în cabină va fi sancţionat cu o amendă maximă de 1.701 euro, câte 37 de euro pentru fiecare oră petrecută în cabină, dar nu mai puţin de 425 de euro. Ordinul ministrului italian stipulează că amenda poate fi dată şi fără ca şoferul să fi fost prins în flagrant, în baza altor dovezi.

De asemenea, vor fi retrase documentele de transport şi şoferul nu îşi va putea continua călătoria decât după ce se va odihni în mod corespunzător.

În Franţa, pentru încălcarea acestei prevederi nu este pedepsit şoferul, dar angajatorul primeşte o amendă de 750 de euro, iar în cazul recidivei în decurs de un an, amenda este de 30.000 de euro.

În Belgia amenda este de 1.800 de euro, în Olanda de 1.500, în ambele cazuri ea fiind plătită de şofer. 

În Germania, amenda este de 60 de euro pentru şofer şi 180 de euro pentru angajator pentru fiecare oră în care e înclcată legislaţia odihnei obligtorii de 45 de ore pe săptămână.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » Efectuarea repausului săptămânal de 45 de ore în cabina camionului e pedepsită aspru în Italia, de la 1 mai