Antena Meniu Search
x

A murit Ennio Morricone, celebru compozitor de muzică de film

Celebrul compozitor Ennio Morricone, autor al unora dintre cele mai cunoscute coloane sonore din cinematografie, a murit, într-o clinică din Roma, la vârsta de 91 de ani. Ennio Morricone a murit în urma complicaţiilor suferite după ce săptămâna trecută a căzut şi şi-a rupt femurul.

Cornel Preda
de Cornel Preda

la 06.07.2020, 10:58

A murit Ennio Morricone, celebru compozitor de muzică de film
Ennio Morricone a fost unul dintre cei mai prolifici compozitori din industria cinematografică - Visual Press Agency / Chris DELMAS / Hepta.ro

Marele muzician şi compozitor este autor al unora dintre cele mai cunoscute coloane sonore din cinema de la „The Good, the Bad and the Ugly (1966)”, „Pentru un pumn de dolari”, la „Cinema Paradiso” şi „Malena”.

Morricone, care a semnat peste 500 de coloane sonore, a fost de şase ori nominalizat la premiile Academiei americane de film şi a primit un Oscar, onorific, în 2007, şi unul pentru coloana sonoră a „The Hateful Eight” (2015).

Inspirat iniţial de Mozart, Bach şi Vivaldi, Ennio Morricone este unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică din toate timpurile, iar pe parcursul unei cariere de aproximativ şapte decenii discurile lui au fost vândute în peste 70 de milioane de copii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ennio Morricone s-a născut pe 10 noiembrie 1928, la Roma. A compus prima sa partitură, pentru un concert de muzică clasică, la sfârşitul anilor 1950 şi a început apoi să lucreze în departamentul de aranjament muzical din cadrul televiziunii italiene de stat, RAI. Şi-a început cariera de compozitor de muzică de film în 1961, colaborând la filmul „Il Federale”.

De asemenea, a compus coloanele sonore pentru mai multe filme western regizate de Sergio Leone -  „Pentru un pumn de dolari”, „Pentru câţiva dolari în plus”, „Cel bun, cel rău, cel urât”, „Un pumn de dinamită” şi „Undeva, cândva în Vest”.

În afară de „The Hateful Eight”, Morricone a fost nominalizat la Oscar de alte cinci ori, pentru coloanele sonore ale filmelor „Zile în paradis/ Days of Heaven” (1978), „Misiunea/ The Mission” (1986), „Incoruptibilii/ The Untouchables” (1987), „Bugsy” (1991) şi „Malena” (2000).

Între filmele a căror muzică îi poartă semnătura se află „Bătălia pentru Alger”, „Cinema Paradiso” şi „A fost odată în America”, şi a colaborat cu regizori celebri, precum Sergio Leone, Bernardo Bertolucci, Lina Wertmuller, Brian De Palma, Roman Polanski, Quentin Tarantino şi Oliver Stone.

În octombrie 2018, compozitorul Ennio Morricone a fost premiat pentru întreaga carieră, pentru creaţiile sale şi influenţa pe care o are asupra generaţiilor tinere, la festivalul Videocitta de la Roma.

Morricone a refuzat mereu să se mute la Hollywood, în ciuda succesului înregistrat acolo. A refuzat să înveţe limba engleză şi spune că nu este un fan al aplauzelor şi nici al presei. Nu îi place să fie descris ca realizator de muzică de film, ci doar „compozitor”, totuşi recunoaşte că îl bucură să fie numit „maestru”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Stiri Mondene » A murit Ennio Morricone, celebru compozitor de muzică de film