Antena Meniu Search
x

Funcționară de la Primăria Timișoara, acuzată că a lucrat doar 2 ore în decembrie. În rest, pe internet

O funcționară de la Primăria Timișoara este acuzată de edilul Nicolae Robu că a petrecut mai mult de jumătate din orele de lucru pe Facebook, site-uri de matrimoniale, știri sau lifestyle. Din cele 10 zile pontate, susține primarul, ar fi lucrat doar două ore, reprezentând 2.5% din cât ar fi trebuit.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 10.02.2020, 16:10

Primarul Timișoarei
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a depus sesizare la Comisia de Disciplină pe numele funcționarei - Mediafax Foto / Dani Amariei via Hepta

O funcționară de la Primăria Timișoara este acuzată de edilul Nicolae Robu că a petrecut mai mult de jumătate din orele de lucru pe Facebook, site-uri de matrimoniale, știri sau lifestyle. Din cele 10 zile pontate, susține primarul, ar fi lucrat doar două ore, reprezentând 2.5% din cât ar fi trebuit.

Bugetara, care neagă acuzațiile, a fost chemată la Comisia de disciplină, în urma unei sesizări depusă chiar de primar.

Calculele lui Nicolae Robu arată o situație cel puțin bizară. Funcționara din cadrul Biroului Salubrizare a stat 42.5 ore pe Facebook, 8.5 ore pe Yahoo Mail, 8 minute pe Twitter, 5 minute pe relații.net, 35 minute pe farmec.ro, pe lângă alte site-uri, informează Libertatea.ro.

2 ore lucrate în luna decembrie

"Mirela Adriana Toc nu și-a exercitat atribuțiile de serviciu în cadrul Biroului Salubrizare și a folosit calculatorul în scop personal timp de aproximativ 52 de ore și 30 de minute. Conform fișei de pontaj, Mirela Adriana Toc a avut 10 zile lucrătoare pontate în luna decembrie 2019, astfel cumulând 80 de ore lucrate. Din totalul de 80 de ore, aproximativ 52 ore și 30 minute a desfășurat  activități de pe calculatorul de serviciu în scop personal. Adică aprox. 65% din orele lucrate în luna decembrie nu a muncit în interesul PMT și pentru timișoreni", se arată în sesizarea primarului.

"În toată luna decembrie 2019 a transmis doar 9 poze cu deșeuri abandonate pe domeniul public, în data de 4 decembrie, în intervalul orar 12,01 – 12,56 (…) așadar (…) în toată luna a muncit efectiv aproximativ 2 ore (o oră pe traseu + maxim o oră drum dus/ întors de la sediul primăriei). Restul atribuțiilor din fișa de post nefiind cazul de a fi efectuate în luna deceembrie 2019, rezultă că din totalul de 80 de ore a lucrat efectiv doar 2 ore, adică 2,5% din timp", se mai arată în documentul semnat de Robu.

Funcționara: E o răzbunare, primarul mă hărțuiește

Funcționara din primăria Timișoara spune că totul este, de fapt, o răzbunare și solicită un expert extern care să-i verifice calculatorul.

"Este o pedeapsă pentru că în lunile august și octombrie am trimis mail primarului și administratorului public cu privire la neregulile de la salubrizarea stradală. Nu mi-au răspuns. Voi sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, pentru că trebuiau să-mi aducă la cunoștință că este monitorizat calculatorul meu. Primarul mă hărțuiește (…) Altfel ar fi venit cu acuzații mult mai consistente, nu că mă uit pe Facebook. Știam că sunt urmărită, Tocmai de aceea nici n-am accesat de pe calculatorul de serviciu", a povestit femeia, conform sursei citate.

Aceasta spune că nu are sesizări de la șefii ei direcți, ci doar de la primar. "Nu poate să dovedească că eu m-am uitat pe Facebook 52 de ore, atâta timp cât, în luna decembrie, șeful meu direct, Daniel Coraș, mi-a dat ca sarcină de serviciu să întocmesc proiect de hotărâre, referate privind regulamentul de colectare și transport al uleiului uzat, regulamentul de colectare a bateriilor și acumulatorilor, diverse variante pe care i le-am trimis. M-a trimis la Târgul de Crăciun, să întreb comercianții dacă au contract cu o firmă pentru colectarea uleiului uzat… or, toate aceste mailuri se găsesc în calculatorul meu și, culmea, nu se regăsesc în tabelul făcut de domnul primar", a mai spus angajata PMT.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Funcționară de la Primăria Timișoara, acuzată că a lucrat doar 2 ore în decembrie. În rest, pe internet