Antena Meniu Search
x

Gabriela Firea, vot la prima oră de la deschiderea urnelor: ”De maine tot la muncă, ne câștigăm dreptul de a munci”

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a votat duminică la prima oră, fiind primul votant al secției de votare, precizând că a votat „cu gândul la copiii din București, la toți tinerii, la toți adulții și la bunicii nostri”.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 27.09.2020, 07:47

Gabriela Firea, vot la prima oră de la deschiderea urnelor
Gabriela Firea, vot la prima oră de la deschiderea urnelor - Facebook/Gabriela Firea
  • Gabriela Firea a spus că a votat „cu gândul la toţi copiii din Bucureşti, la toţi tinerii, la toţi adulţii şi la părinţii noştri, toţi sunt foarte importanţi”.
  • Peste 19 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi în secțiile de votare din întreaga țară.

”Am votat dis-de-dimineaţă şi, ca de fiecare dată, şi mă bucur că am ajuns şi de această dată să fiu primul votant din această secţie. Am votat cu gândul la toţi copiii din Bucureşti, la toţi tinerii, la toţi adulţii şi la părinţii noştri, toţi sunt foarte importanţi. E-adevărat, ne dorim să investim în infrastructură, de asemenea, în combaterea poluării, investiţii foarte mari, pentru că s-a simţit nevoia în această perioadă de pandemie, în toate spitalele, în şcoli, dar cei mai importanţi sunt oamenii. Şi oamenii trebuie să fie pe primul loc, nu?”, a spus Gabriela Firea.

Întrebată de jurnaliști ce va face de aici înainte, Firea a răspuns: ”La muncă, de mâine tot la muncă! Ne câștigăm dreptul de a munci pentru oameni”.

Gabriela Firea candidează din partea PSD pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. În total, sunt 18 candidaţi au intrat în cursa pentru funcţia de primar general al Capitalei.

Peste 19 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi în secțiile de votare unde vor primi 4 buletine de vot: pentru primar, consiliul local, președintele consiliului județean și membrii consiliului județean.

Situația diferă în București, unde alegătorii votează consiliul local și primarul sectorului, Consiliul General al Municipiului Bucureşti și primarul general al municipiului Bucureşti.

Alegerile de astăzi se desfăşoară în condiţii speciale din cauza pandemiei de Covid-19. Autorităţile au adoptat mai multe măsuri pentru a preveni răspândirea bolii infecţioase.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Alegeri locale 2020 » Gabriela Firea, vot la prima oră de la deschiderea urnelor: ”De maine tot la muncă, ne câștigăm dreptul de a munci”