Antena Meniu Search
x

Patronul restaurantului Beirut, condamnat pentru moartea a trei fete, căutat de Poliţie

George Karam, patronul restaurantului Beirut din Constanţa, condamnat definitiv la închisoare pentru moartea a trei fete în incendiul din aprilie 2014, este căutat de Poliţie.

Alin Tarnovschi
de Alin Tarnovschi

la 20.11.2019, 12:33

George Karam, patronul restaurantului Beirut din Constanţa, căutat de Poliţie
George Karam, patronul restaurantului Beirut din Constanţa, căutat de Poliţie - Facebook

George Karam, patronul restaurantului Beirut din Constanţa, condamnat definitiv la închisoare pentru moartea a trei fete în incendiul din aprilie 2014, este căutat de Poliţie.

Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat definitiv pe Karam, ieri, 19 noiembrie 2019, la opt ani şi o lună de închisoare cu executare.

După aflarea sentinţei definitive, patronul restaurantului Beirut urma să fie încarcerat şi avea două opţiuni: să se predea la o secţie de Poliţie, ori să fie preluat de acasă.

Totuşi, potrivit unor surse, George Karam şi-a închis telefoanele, nu s-a predat, iar poliţiştii nu au reuşit să îl depisteze.

Pe acelaşi subiect

Astfel, el este căutat de Poliţie pentru a fi încarcerat.

George Karam a fost condamnat definitiv la opt ani şi o lună de închisoare pentru incendiul de la restaurantul Beirut din aprilie 2014 în care trei tinere au murit arse de vii.

Nicoleta Cengher (22 de ani), Nicoleta Vasiliţeanu (23 de ani) şi Mihaela Tucă (24 de ani) şi-au pierdut viaţa în mansarda restaurantului cuprins de flăcări.

În aceaaşi sentinţă definitivă, judecătorii l-au obligat pe Karam, dar şi pe ceilalţi inculpaţi din dosar, la plata unor despăgubiri de 854.000 de euro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Evenimente » Patronul restaurantului Beirut, condamnat pentru moartea a trei fete, căutat de Poliţie