Antena Meniu Search
x

Gheorghe Flutur, primele declarații după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus: "Sunt în izolare"

Gheorghe Flutur a făcut primele declarații după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Președintele Consiliului Județean Suceava spune că se simte bine și că nu are niciun fel de simptome.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 25.03.2020, 08:49

Gheorghe Flutur se află internat la Spitalul Județean Suceava
Gheorghe Flutur, primele declarații după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus - Hepta
  • Gheorghe Flutur se află internat la Spitalul Județean Suceava.
  • Președintele CJ Suceava se află în izolare.

Gheorghe Flutur a făcut primele declarații după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Președintele Consiliului Județean Suceava spune că se simte bine și că nu are niciun fel de simptome.

Flutur se află internat la Spitalul Județean Suceava după ce, marți seară, a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19.

Președintele Consiliului Județean  se afla în autoizolare după ce în ultimele zile a participat la mai multe ședințe unde au fost și persoane diagnosticate ulterior cu noul coronavirus.

"Mă simt bine. Sunt internat de aseară, de la ora 22.00. Eu am făcut testul duminică, dar rezultatul a venit ieri seară și, din păcate, a ieșit pozitiv", a declarat Flutur la Antena 3.

Președintele CJ a precizat că se află internat la Spitalul Județean Suceava, acolo unde 70 de cadre medicale au fost diagnosticate cu Covid-19.

"Sunt în izolare, nu am simptome, dar trebuie să respect procedurile. Aici, totul este sigilat și se intră cu echipament special de protecție", a declarat Gheorghe Flutur.

El a precizat că a fost preluat de acasă de o ambulanţă SMURD.

"Mai sunt şi alţi colegi care au fost diagnosticaţi pozitiv, nu numai eu", a mai spus Flutur.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Gheorghe Flutur, primele declarații după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus: "Sunt în izolare"