Antena Meniu Search
x

Grecia îngheață privatizările, dar premierul dă asigurări că datoriile vor fi achitate

Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, a dat asigurări că țara își va achita datoriile, dar va negocia cu creditorii internaționali asupra programului de asistență financiară a Greciei, de 240 miliarde de euro (270 miliarde de dolari)

Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, a dat asigurări că țara își va achita datoriile, dar va negocia cu creditorii internaționali asupra programului de asistență financiară a Greciei, de 240 miliarde de euro (270 miliarde de dolari)

Luând cuvântul la prima reuniune a noului Guvern de la Atena, Tsipras a promis miercuri 'măsuri realiste' pentru redresarea economiei și s-a angajat să lupte împotriva corupției.

Liderii UE au avertizat Atena să-și îndeplinească angajamentele asumate în schimbul asistenței internaționale. Creditorii internaționali ai impus Greciei reducerea salariilor din sectorul bugetar, a pensiilor, măsuri de restructurare și privatizare.

'Nu vom intra într-un conflict mutual distructiv, dar nu vom continua politica de înrobire', a afirmat Tsipras la reuniunea Cabinetului, care a fost televizată. Renegocierea datoriei Greciei va consta în găsirea unei 'soluții viabile, corecte, în beneficiul tuturor', a explicat premierul, fără a da și alte detalii.

Una dintre primele decizii anunțate de noul Guvern de stânga al Greciei a fost oprirea planificatei vânzări a unei participații de 67% în Autoritatea Portuară Pireu, a afirmat miercuri ministrul Energiei, Panagiotis Lafazanis. Acesta a adăugat că va fi înghețată și privatizarea companiei de electricitate PPC.

După acest anunț, la bursa de la Atena acțiunile PPC și Piraeus Port Authority au scăzut cu peste 7%.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi donat mobila, hainele sau electrocasnicele pe Facebook?

Observator » Stiri externe » Grecia îngheață privatizările, dar premierul dă asigurări că datoriile vor fi achitate