Antena Meniu Search
x

A început marcarea zonelor din Bucureşti unde va fi aplicată vinieta Oxigen. Avertisment pentru șoferii din Capitală

Şoferii care circulă în Capitală, pe bulevardul Iuliu Maniu mai precis, riscă amenzi uriaşe dacă sunt prinşi pe banda rezervată autobuzelor, marcată ca atare. 

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 20.12.2019, 12:14

Indicatoare care delimitează zona Oxigen din Capitală
A început marcarea zonelor din Bucureşti unde va fi aplicată vinieta Oxigen. Avertisment pentru șoferii din Capitală - Facebook / Info Trafic Bucuresti si Ilfov

Şoferii care circulă în Capitală, pe bulevardul Iuliu Maniu mai precis, riscă amenzi uriaşe dacă sunt prinşi pe banda rezervată autobuzelor, marcată ca atare. 

Măsura a intrat în vigoare de joi, 19 decembrie 2019, iar amenda este de cel puțin 870 de lei.

În lunile următoare, banda unică pentru autobuze și troleibuze se va extinde în toate zonele care permit separarea mijloacelor de transport în comun de mașinile particulare.

A început marcarea zonelor unde va fi aplicată vinieta Oxigen

Chiar dacă vinieta Oxigen va deveni aplicabilă din martie 2020, Primăria Municipiului Bucureşti a început să monteze indicatoare cu zona unde va fi aplicată această taxă, potrivit mai multor imagini publicate pe pagina de Facebook Info Trafic Bucureşti şi Ilfov. 

Două astfel de indicatoare au fost montate pe bulevardul Mărăşeşti, intersecţie cu bulevardul Cantemir (Piaţa Budapesta) şi pe bulevardul Dacia, intersecţie cu strada Polonă.

Cât este taxa pentru maşinile poluante 

Taxa Oxigen va intra în vigoare din martie 2020. În lunile ianuarie şi februarie, oficialii locali şi-au propus să facă o campanie de informare pentru şoferi şi abia apoi să aplice taxa. 

Rămâne valabil ca maşinile euro 4 să fie taxate din 2021, pentru zonele deja stabilite de municipalitate, iar maşinile sub euro 3 nu vor mai avea deloc acces în centrul oraşului, iniţial, şi nici în restul Capitalei, din 2024. 

Complet interzise în Bucureşti vor fi si maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 .

Costurile acestei taxe nu sunt mici, dar se dorește ca prin aplicarea acestor norme, prin banii încasați de la posesorii de autoturisme, să se revigoreze și bugetul central al Capitalei. 

Astfel, pentru maşinile non-Euro, taxa pe 1 an este de 1.900 de lei, cea pe 6 luni 1.100 de lei, cea pe o lună 300 de lei şi cea pentru o singură zi 15 lei.

În cazul maşinilor Euro 1, taxa pentru o zi rămâne tot de 15 lei, dar scade la 250 de lei pentru o lună, la 1.000 de lei pentru 6 luni şi la 1.700 de lei pentru 1 an. Similar, pentru maşinile Euro 2, taxa pentru o zi este tot de 15 lei, dar cea pentru o lună este de 200 de lei, cea pentru 6 luni de 900 de lei şi cea pentru 1 an este de 1.500 de lei.  

Şoferii maşinilor Euro 3 vor scoate din buzunar 5 lei pentru o zi, 100 de lei pentru o lună, 450 de lei pentru 6 luni şi 700 de lei pentru un an, în timp ce şoferii maşinilor Euro 4 vor fi taxaţi cu 5 lei pentru o zi, 80 de lei pentru o lună, 350 de lei pentru 6 luni şi 500 de lei pentru un an.  

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri Auto » A început marcarea zonelor din Bucureşti unde va fi aplicată vinieta Oxigen. Avertisment pentru șoferii din Capitală