Antena Meniu Search
x

Înghesuială pe străzile Angliei. Britanicii au petrecut în ultima noapte de libertate înainte de lockdown. VIDEO

Unele străzi din Marea Britanie au devenit neîncăpătoare miercuri seară. Grupuri mari de oameni au ieşit să petreacă în baruri şi pub-uri, pentru a profita de puţinul timp rămas înainte de introducerea noilor restricţii naţionale. Marea Britanie intră în lockdown pentru aproximativ 30 de zile.

Andreea Anghel
de Andreea Anghel

la 05.11.2020, 10:18

Oamenii au format cozi în faţa barurilor şi restaurantelor
Britanicii au petrecut în ultima zi de libertate înainte de lockdown - Profimedia Images
  • Britanicii au ieşit să petreacă înainte de noul lockdown
  • În faţa barurilor s-au format cozi, iar mesele restaurantelor au fost complet rezervate
  • Cele mai importante știri ale zilei, la Observator 19

Noul lockdown presupune măsuri dure pentru britanici. Pentru a profita de ultimele clipe de libertate, oamenii s-au plimbat, au mers la terase şi chiar au cântat pe străzi.  Pub-urile locale au redus prețul berii, în încercarea de a scăpa de stocuri, potrivit dailymail.co.uk

În Londra s-au format cozi în faţa pub-urilor. Mai mult, restaurantele au înregistrat o creștere a rezervărilor în perioada de dinaintea noului blocaj impus la nivel naţional. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În Newcastle, petrecăreţii au înfruntat vremea rece şi au mers în centrul oraşului pentru a se distra. Numeroase echipaje de poliţie şi-au făcut simţită prezenţa printre oamenii gălăgioşi. Mai multe persoane au purtat pălării de Moş Crăciun sau costume de morcov. 

''Pentru toată lumea este ultima noapte, așa că s-au gândit să dea lovitura înainte de lockdown. Îmi sărbătoresc cea de-a 21-a zi de naştere acum, pentru că, de ce nu?'', a spus o tânără. 

Distanţarea nu a fost o prioritate pentru unii britanici.

''Aproape că nu există mese disponibile nicăieri în oraș și din ceea ce am văzut, există puțină distanțare socială'', a afirmat o studentă.

Ultima noapte de petrecere nu a fost lipsită de incidente. În Merseyside, mulţimea a aruncat cu artificii în echipajele de poliţie care încercau să disperseze o adunare cu sute de oameni. În plus, un bărbat din  Brighton a suferit răni grave, într-o luptă la care au participat în jur de 20 de persoane.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Înghesuială pe străzile Angliei. Britanicii au petrecut în ultima noapte de libertate înainte de lockdown. VIDEO