Antena Meniu Search
x

Interlopi rivali s-au confruntat cu macete şi spray lacrimogen, pe o stradă din Cluj (Video)

Şapte tineri au fost reţinuţi de poliţia din Cluj-Napoca, în urma unui scandal ce a avut loc în fața unui local din cartierul Mărăști. Camerele de supraveghere au filmat o confruntare cu macete şi spray lacrimogen, între două clanuri rivale de interlopi.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 13.11.2019, 13:45

Două clanuri rivale de interlpoi, bătaie cu macete şi spray lacrimogen, în cartierul Mărăşti din Cluj
Interlopi rivali s-au confruntat cu macete şi spray lacrimogen, pe o stradă din Clu - captura video YouTube

Şapte tineri au fost reţinuţi de poliţia din Cluj-Napoca, în urma unui scandal ce a avut loc în fața unui local din cartierul Mărăști. Camerele de supraveghere au filmat o confruntare cu macete şi spray lacrimogen, între două clanuri rivale de interlopi.

Altercaţia a avut loc în 10 noiembrie, în fața unei de săli de jocuri de pe strada Dâmboviţei.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum cel puţin 15 bărbaţi, din tabere rivale, "îşi arată muşchii" unii altora, în plină zi, în timp ce pe stradă trec părinţi cu copii mici.

Timp de aproape patru minute, bărbaţii se ameninţă unii pe alţii şi dau impresia că sunt pe punctul de a începe bătaia. 

La un moment dat, unul dintre ei pulverizează spray lacrimogen, iar un alt individ este filmat cum flutură ameninţător o macetă. Asta, în timp ce o femeie trece pe lângă el ţinând de mână doi copii.

Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În urma altercaţiei, poliţiştii clujeni au reţinut şapte bărbaţi, potrivit clujust.ro.

"Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție au identificat, depistat și reținut 7 bărbați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Conform probatoriului administrat, la data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 16:45, cei în cauză – bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, din Cluj-Napoca, Florești și Iara, au fost implicați într-o altercație într-un local public de pe strada Dâmboviței, din Cluj-Napoca.

Pentru aplanarea conflictului, la fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliție, precum și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Cei în cauză vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive", se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Evenimente » Interlopi rivali s-au confruntat cu macete şi spray lacrimogen, pe o stradă din Cluj (Video)