Antena Meniu Search
x

Irina avea o datorie de 43.000 de franci elveţieni: „Banca mi-a șters absolut tot creditul. Am zis că nu este real”

O bancă a șters o datorie de peste 43.000 franci elveţieni şi a închis creditul unei familii cu trei copii din Bucureşti, care îşi achita cu greutate ratele la două credite.

Cornel Preda
de Cornel Preda

la 23.06.2020, 17:16

Irina avea o datorie de 43.000 de franci elveţieni: „Banca mi-a șters absolut tot creditul. Am zis că nu este real”
Irina avea o datorie de 43.000 de franci elveţieni: „Banca mi-a șters absolut tot creditul. Am zis că nu este real” - News.ro
  • Femeia a apelat la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar
  • Irina are trei copii și își achita cu greutate ratele la două credite în franci elvețieni

Decizia a fost luată în mai puţin de jumătate de an din momentul depunerii primei cereri la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Când am primit soluţia nu-mi venea să cred, am zis că nu este real. În sensul că banca mi-a şters absolut tot creditul! Au fost puţin peste 43.000 de franci elveţieni, deşi iniţial ne doream măcar o reducere”, a declarat Irina, o femeie care a aperat la CSALB. 

Ea spune că procedura a fost simplă și că nu a trebuit decât să descrie situația dificilă a familiei și să atașeze documentele justificative.

Procedura de depunere a cererii este simplă, documentele se ataşează foarte uşor în aplicaţia de pe site. Am descris şi condiţia familiei, am pus şi fotografii ale documentelor justificative pentru situaţia noastră dificilă. În trecut am încercat şi cu procese colective, individuale, însă nu am obţinut niciun rezultat”, a mai declarat Irina.

Băncile continuă să facă importante concesii consumatorilor care se adresează Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar, arată CSALB într-un comunicat.

Astfel, o familie cu trei copii, care îşi achita cu greutate ratele la două credite denominate în franci elveţieni, la două bănci diferite, a obţinut în cadrul centrului ştergerea completă a unei datorii şi reducerea cu 30% a unui alt împrumut.

Sunt aproape 250 de cazuri încheiate deja cu împăcarea dintre consumatori şi bănci de la începutul anului, în condiţiile în care am trecut şi încă trecem printr-o perioadă dificilă, în care instituţiile financiar-bancare au fost asaltate cu sute de mii de cereri de suspendare a ratelor. Iată că, dincolo de aceste probleme, băncile au ridicat şi ştacheta în ceea ce priveşte principiile concilierii, înţelegerea amiabilă cu consumatorii şi flexibilitatea în negociere. Cele mai mari bănci din sistem şi-au îndrumat clienţii către această metodă extra-judiciară, iar rezultatele se văd. Cu toate astea, vedem şi o lipsă de mobilizare greu de înţeles din partea IFN-urilor. Deşi consumatorii au trimis peste 240 de cereri adresate IFN-urilor de la începutul anului, doar 11 cereri au fost acceptate pentru negociere”, spune Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Alina Radu, conciliatorul care s-a ocupat de acest caz, a spus că rezultatul negocierii este unul special, deoarece, din punct de vedere valoric şi al concesiilor făcute de bancă, a fost obținută o soluție superioară cererii formulate de consumator.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri economice » Irina avea o datorie de 43.000 de franci elveţieni: „Banca mi-a șters absolut tot creditul. Am zis că nu este real”