Antena Meniu Search
x

Klaus Iohannis, ședință cu premierul Orban și cu experți medicali privind evaluarea măsurilor anti-COVID

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, marţi, de la ora 15.00, o şedinţă pentru evaluarea şi prezentarea măsurilor de gestionare a epidemiei COVID, la aceasta urmând să participe premierul Ludovic Orban, miniştrii Apărării şi Sănătăţii, Nicolae Ciucă şi Nelu Tătaru, precum şi reprezentanţi ai altor instituţii din domeniul sănătăţii.

Iulia Iancu
de Iulia Iancu

la 10.11.2020, 14:55

Klaus Iohannis a prezidat saptamana trecuta sedinta de guvern, la invitatia premierului Ludovic Orban
Klaus Iohannis, fotografiat la ședința de guvern - Facebook
  • Klaus Iohannis a convocat o ședință la Cotroceni, privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis va avea o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul României, Ludovic Orban, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru; Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat; Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, general dr. Ionel Paul Oprea.

De asemenea, la şedinţă vor participa directorul general al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, colonel dr. Florin Oancea; directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, director al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol; reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila; şeful Direcţiei Medicale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, general dr. Dragoş Marian Popescu; directorul Medical în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov, dr. Andreea Moldovan; vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Gindrovel Dumitra.

Şedinţa va avea loc marţi, de la ora 15.00, la Palatul Cotroceni. Ulterior, la ora 19.00, preşedintele va susţine o conferinţă de presă.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri politice » Klaus Iohannis, ședință cu premierul Orban și cu experți medicali privind evaluarea măsurilor anti-COVID