MOMENTELE CHEIE ale carierei lui Radu Beligan, rememorate chiar de actor. VIDEO
Momentele cheie ale carierei lui Radu Beligan sunt rememorate chiar de actorul care a intrat în Cartea Recordurilor într-un interviu acordat în urmă cu an.
Momentele cheie ale carierei lui Radu Beligan sunt rememorate chiar de actorul care a intrat în Cartea Recordurilor într-un interviu acordat în urmă cu an.
Radu Beligan povesteşte, cu ocazia unui documentar realizat în cadrul proiectului Comedia Remix, despre momentele importante din cariera sa: de la debutul ca actor, la doar 20 de ani, la înfiinţarea Teatrului de Comedie, turneele pariziene şi preluarea conducerii Naţionalului bucureştean, se arată într-un material publicat pe ziarulmetropolis.ro.
1938, debutul în teatru, la 20 de ani, pe scena Teatrului „Muncă și Voe Bună”
„«Muncă și Voe Bună» nu era nu teatru de stat. Era un teatru privat, teatrul independent nefiind o invenție a epocii post-comuniste. Îndrăznesc chiar să afirm că, teatrul independent, așa cum l-am cunoscut eu în tinerețea mea, se bucura de o situație privilegiată în raport cu teatrul de stat. Adresându-se unui public educat, pretențios și avid de cunoaștere, într-o epocă d relativă bunăstare, teatrul independent era un teatru fin, de salon, al cărui succes era direct proporționat legat de calitatea produsului oferit".
1947, înființarea Companiei „Radu Beligan”
„Când am înființat, împreună cu Dina Cocea și cu Marcel Anghelescu Compania «Radu Beligan», niciunul dintre noi nu și-a închipuit că va dura un singur an. După cum vă spuneam, teatrul particular era «pe val», ca să folosesc o expresie modernă. Din păcate, schimbarea de regim pe care a cunoscut-o România acelor vremuri nu a menajat pe nimeni. Un ucaz al noii stăpâniri a închis, peste noapte, toate teatrele particulare și a impus integrarea tuturor actorilor în sistemul de stat. Astfel s-a impus în România binecunoscutul sistem comunist ale cărui sechele se mai simt și astăzi în lumea noastră teatrală.”
Abdicarea forțată a Regelui Mihai, decembrie 1947
„Abdicarea a venit în acest context ca o ultimă și cumplită lovitură a sorții. În teatru, ca peste tot, s-au răspândit nesiguranța și frica. Dar nimeni nu și-a putut închipui adevărata dimensiune a ororilor care aveau să urmeze. Îmi aduc aminte că eram prin 1950 cu Ion Iancovescu și Șerban Cioculescu la braserie, la Athenée Palace. Ușa se deschide și în cadrul ei apare, radiind, un tânăr: «Ați auzit? În curând, în Uniunea Sovietică, pâinea va fi gratis.» «Da, dar cu ce preț», a replicat, trist Iancovescu. Calamburul ăsta l-a costat câteva luni de pușcărie. Dat fiind contextul istoric se poate spune că a scăpat ieftin.”
1955, Radu Beligan co-regizează spectacolul „Doctor fără voie”, împreună cu Sică Alexandrescu
„Timp de treizeci de ani am asistat alături de acest fabulos om de teatru la toate succesele, triumfurile, derutele, neîmplinirile, la toate bătăliile pe care le-a înfruntat pe zdruncinatul lui drum. […] S-a născut în teatru, a trăit în teatru și a murit cu mâna pe condei, lucrând la punerea în scenă a piesei cu care trebuia să deschidă noua sală a Teatrului Național.”
Anul 1956, Reteatralizarea teatrului
„Reteatralizarea a fost o reacție firească împotriva unui sistem care dorea să uniformizeze tot. Bineînțeles că o dată cu venirea la putere, comuniștii au încercat să confiște teatrul și să îl transforme într-un instrument de propagandă, fără să-și dea seama că întorc împotriva lor singura oglindă lucidă pe care se bizuie de milenii omenirea. Succesul teatrului se bazează pe legătura directă și sinceră dintre actor și public.”
1961, nașterea Teatrului de Comedie
„Profitând de lichidarea unui ansamblu falimentar, Directorul general al teatrelor mi-a propus crearea unui nou teatru în București. Cu o grabă pe care nici azi nu mi-o explic, mi-a dat o coală de hârtie și un stilou și, pe colțul biroului său, am făcut în cincisprezece minute o listă cu douăzeci și șase de actori, doi regizori și un scenograf. Acesta a fost actul de naștere al Teatrului de Comedie.”
1965, Deschiderea internațională: „Rinocerii”, de Eugène Ionesco (cu Radu Beligan în rolul lui Bérenger), se joacă la Paris
„În seara de 23 mai 1965, spectacolul s-a jucat la Paris, în prezența autorului. După spectacol am fost invitați acasă la autor, în Bulevardul Montparnasse. Ionesco era într-o dispoziție specială și ne-a povestit amintiri din tinerețea lui din România. Magia acestei seri s-a prelungit până spre dimineață.”
„Umbra” (1963), „Troilus și Cresida” (1965)
„«Umbra» este o piesă profund filozofică. În spatele fiecărui om există o umbră care poate să pună stăpânire pe el și care poate să îl devoreze. Genialul David Esrig a știut să descifreze acest mesaj, prezentând, într-o cheie poetică, o lume de basm aparent fără nici o legătură cu partidul care ne sufla în ceafă. […] A rămas antologică reacția actorului rus care juca Umbra în producția autohtonă de la Leningrad. Se pare că omul a venit la Dinică și i-a zis: «După ce nevastă-mea a văzut spectacolul vostru, mi-a zis să nu mai vin diseară acasă, că mă omoară.»”
1965 – Turneul Teatrului de Comedie la Paris
„În al patrulea lui an de existență, mezinul teatrelor bucureștene a primit invitația de a preprezenta România cu nu mai puțin de trei spectacole la Festivalul Teatrului Națiunilor care se desfășura la Paris. Culmea este că toate cele trei spectacole erau concepute cu adresă directă la totalitarismul epocii.”
1969 – Beligan preia conducerea Naționalului bucureștean
„Am fost invitat să preiau conducerea Naționalului. Cum să reziste un actor strălucirii hipnotizante pe care o exercită ideea de director al Teatrului Național? Și cum să nu înțeleagă un ins lucid că nu are ce căuta în cușca cu lei? Am părăsit Teatrul de Comedie convins că voi regreta climatul estetic și moral de acolo, cu inima îndoită de regrete, dar și de speranțe. Voiam, înainte de toate, să aduc în bătrânul și anchilozatul Național ceva din vigoarea și spiritul tânăr al Teatrului de Comedie. Nu a fost ușor. Privind în urmă, sunt conștient că am făcut în anii regimului comunist un compromis responsabil, socotind că tranzacția a fost mai profitabilă pentru cultură decât pentru sistem…”
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰