Antena Meniu Search
x

Municipiul Satu Mare intră în carantină la miezul nopţii

După ce incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit 7,4 la mia de locuitori, a fost luată decizia ca municipiul Satu Mare să intre în carantină timp de două săptămâni

Larisa Andreescu
de Larisa Andreescu

la 18.11.2020, 19:13

Incidenţa cumulată a cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile a depăşit 7,4 la mie
Municipiul Satu Mare intră în carantină la miezul nopţii - Hepta
  • Incidenţa cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile a depăşit 7,4 la mia de locuitori.
  • În oraş vor fi dispuse aceleaşi măsuri ca în toate reşedintele carantinate

Municipiul Satu Mare intră în carantină la miezul nopţii, pentru următoarele 14 zile.

”Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare a primit Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat, Dr. Raed Arafat, cu privire la instituirea măsurii de carantinare zonală, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 19 noiembrie a.c., ora 00.00, a municipiului Satu Mare”, a transmis Prefectura Satu Mare.

Incidenţa cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile a depăşit 7,4 la mia de locuitori.

Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare au declarat că ”măsura carantinării municipiului Satu Mare reprezintă o abordare mai strictă pe termen scurt care va aduce beneficii mai multe pe termen lung”.

”Este o măsură dură, dar este important să fie luată ţinând cont atât de creşterea numărului de cazuri pozitive, cât şi de faptul că în momentul de faţă toate cele 32 de paturi ATI de la Spitalul Municipal Carei şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare sunt ocupate”, au mai precizat reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, potrivit news.ro.

În oraş vor fi dispuse aceleaşi măsuri ca în toate reşedintele carantinate: va fi limitată circulaţia, va fi redusă activitatea operatorilor economici precum şi interzise anumite activităţi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Municipiul Satu Mare intră în carantină la miezul nopţii