Antena Meniu Search
x

Nelu Tătaru ia în calcul noi restricții pentru funcționarea teraselor

Ministrul Sănătății a declarat, luni, la Iaşi, că, în funcție de evoluția epidemiei, ar putea fi reintroduse noi restricții privind funcționarea teraselor.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 19.07.2020, 17:00

Nelu Tătaru ia în calcul noi restricții pentru funcționarea teraselor
Nelu Tătaru ia în calcul noi restricții pentru funcționarea teraselor - Inquam Photos / George Calin
  • De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 767 noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus.
  • La ATI, în acest moment, sunt internați 286 de pacienți.

Nelu Tătaru a spus că măsurile de relaxare introduse în starea de alertă au fost agreate şi de patronatele din sectorul HoReCa, iar proprietarii teraselor trebuie să le respecte.

„În funcţie de evoluţie, vor fi şi anumite restricţii. Noi nu vrem să fie restricţii. Noi vrem ca toată lumea să conştientizeze şi să respecte acele norme.

Când am făcut acele măsuri de relaxare, le-am făcut însoţite şi de un ordin de ministru, comun cu ministrul de resort, care prevedeau şi acele norme de funcţionare şi desfăşurare.

Toată lumea şi le-a asumat, inclusiv acei agenţi economici care deschid în acel sens afacerile, dar rămâne să le şi respecte. În condiţiile în care nu vor fi respectate, vor fi şi controale mai înteţite în următoarea perioadă”, a declarat ministrul Sănătăţii, potrivit Mediafax.

Tătaru: Pe litoral sau Valea Prahovei, regulile nu prea se mai respectă

Nelu Tătaru și-a exprimat "preocuparea" faţă de nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară pe litoral, dar şi în staţiunile de pe Valea Prahovei.

El a declarat că situaţia din staţiunile româneşti "ar trebui să îi preocupe pe cei care se întorc în oraşele lor şi văd că acolo creează transmiteri comunitare accentuate".

"Mă preocupă. Ar trebui să îi preocupe pe cei care se întorc în oraşele lor şi văd că acolo creează transmiteri comunitare accentuate. Ne uităm că avem mai multe judeţe care înainte aveau un număr mic, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Galaţi. Sunt oraşe, sunt judeţe care au marcată o creştere accentuată în ultima perioadă, dar vedem că sunt şi locuri, cum este litoralul sau Valea Prahovei, unde acele reguli nu prea se mai respectă", a afirmat Tătaru.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Nelu Tătaru ia în calcul noi restricții pentru funcționarea teraselor