Antena Meniu Search
x

Noua lege a SALARIZĂRII bugetare! Salariul minim brut pe ţară va fi stabilit în baza unui mecanism automat de indexare

Vicepremierii, ministrul Muncii, ministrul Justiţiei şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale vor forma un grup de lucru care va elabora, într-o lună, noul proiect al Legii salarizării bugetare, care va cuprinde şi criterii de performanţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

 Vicepremierii, ministrul Muncii, ministrul Justiţiei şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale vor forma un grup de lucru care va elabora, într-o lună, noul proiect al Legii salarizării bugetare, care va cuprinde şi criterii de performanţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Suciu a făcut acest anunţ miercuri, la finalul şedinţei în care Guvernul a aprobat două memorandumuri referitoare la Legea salarizării personalului bugetar.

"Vorbim de celebra Lege a salarizării publice, care trebuie să fie actualizată. Trebuie răspuns constrângerilor acestei legi, pentru că în acest moment avem 110 clase de salarizare şi dintre acestea 24 sunt deja suprapuse, ca urmare a majorărilor salariului minim, din 2010 până acum, într-un ritm accelerat. Avem nivele de salarizare care nu mai diferă, pentru aceeaşi funcţie, în ministere sau instituţii diferite, dar care sunt cel puţin la nivelul clasei de salarizare în aceeaşi clasă, lipsesc criteriile de performanţă, avem situaţii în care salariile de bază ale persoanelor cu vechime în muncă au ajuns să fie mai mici decât ale debutanţilor(...) şi salariile celor cu studii superioare au ajuns să fie la nivelul salariaţilor cu studii medii", a spus Dan Suciu, el explicând că aceste anomalii au apărut ca urmare a majorării succesive a salariului minim din ultima perioadă.

Al doilea memorandum prevede modalitatea de lucru a grupului interministerial plus sindicate, grup care va începe un proces de consultare cu toate instituţiile şi ministerele care trebuie să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu modificările Legii salarizării publice.

"Vor fi întâlniri care vor începe de mâine (joi-n.r.), 14 ianuarie, până pe data de 4 februarie, întâlniri cu fiecare minister în parte, cu reprezentanţii autoritătilor locale, cu reprezentanţii sindicatelor şi cu comisiile de specialitate din Parlament. Toate aceste consultări se vor încheia într-un document de lucru care va trebui prezentat într-o şedinţă de Guvern sau la nivelul Guvernului pentru ultimele detalii, în perioada 5-10 februarie. Aşadar, vom avea o formă finalizată, final a proiectului undeva după data de 10 februarie", a spus Suciu.

De asemenea, la nivelul ministerelor vor fi comisii de dialog social cu sindicatele care au reprezentanţi în domeniul respectiv, aşa încât la mijlocul lunii viitoare Guvernul să prezinte Parlamentului un proiect final al acesti legi.

Nivelul salariului minim brut pe economie va fi stabilit pe baza unui mecanism transparent care va fi convenit în cadrul unui grup de lucru format din vicepremieri, miniştrii Muncii, Justiţiei, Finanţelor, reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, astfel încât indexarea să se facă în mod automat.

Guvernul a aprobat, miercuri, un memorandum care stabileşte constituirea unu grup de lucru în vederea elaborării unui mecanism transparent de stabilire a salariului minim brut pe ţară, garantat în plată.

"La finalul anului trecut, am anunţat că vom constiui acest grup de lucru. Suntem una dintre cele şapte ţări europene care nu au un sistem cuantificabil şi direct de stabilire a salariului minim. Acest mecanism automat de indexare trebuie constituit în cadrul grupului. E un grup care presupune prezenţa vicepremierilor, miniştrilor de Finanţe, Justiţie şi Muncii şi reprezentanţi sindicali, dar şi patronali, pentru că evident este un subiect care interesează toate aceste componente ale societăţii", a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, la finalul şedinţei Guvernului.

El a adăugat că grupul interministerial, sindicate şi patronate îşi va începe activitatea în perioada imediat următoare şi şi-a exprimat speranţa că anul viitor salariul minim brut pe economie va fi stabilit pe baza mecanismului de indexare.

"Sperăm, aşadar, pentru anul viitor să avem un mecanism de indexare. Avem decizia care se ştie pentru 1 mai (majorarea salariului minim brut pe economie la 1.250 lei-n.r.) şi se speră ca următoarea decizie de indexare a salariului minim sau de creştere sau, mă rog, de modificare a legislaţiei privind salariul minim, să se facă pe baza mecanismului de indexare", a mai spus Suciu.

Guvernul a decis, pe 30 decembrie 2015, ca salariul minim pe economie să crească la 1.250 de lei începând cu 1 mai 2016. De această majorare a salariului minim pe economie vor beneficia, în total, 1.131.000 de salariaţi, din care peste un milion sunt din sectorul privat. De această creştere vor beneficia şi cei aproximativ 39.000 de bugetari.

Sursa: mediafax.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri economice » Noua lege a SALARIZĂRII bugetare! Salariul minim brut pe ţară va fi stabilit în baza unui mecanism automat de indexare