Antena Meniu Search
x

Numele "Crin" și "Ponta", pomenite în interceptările cu directorul Hidro Prahova

Numele "Crin" și "Ponta" sunt pomenite în interceptările conversațiilor purtate de directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, reținut miercuri de procurorii DNA pentru trafic de influență.

Numele "Crin" și "Ponta" sunt pomenite în interceptările conversațiilor purtate de directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, reținut miercuri de procurorii DNA pentru trafic de influență. 

Informația apare în documentele din dosarul în care au fost reținuți, miercuri, directorul general al SC Hidro Prahova, Adrian Semcu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, și Gheorghe Boeru, reprezentant al SC Romair Consulting SRL.

Potrivit DNA, începând cu 2010, anterior și pe parcursul derulării procedurilor de achiziție pentru contractele de servicii și lucrări ce urmau să fie încheiate în cadrul proiectului cu finanțare europeană, au existat discuții și înțelegeri între mai multe persoane influente și cu importantă susținere politică privind realizarea intereselor vizând obținerea, în mod ilicit, a unor sume de bani din plățile efectuate de către beneficiarul proiectului, SC Hidro Prahova.

Procurorii susțin că banii urmau să fie primiți, sub formă de comisioane, de la societățile agreate, pe care fiecare dintre persoanele implicate urma să le sprijine în atribuirea contractelor prin exercitarea influenței pe care o aveau la conducerea și angajații SC Hidro Prahova, respectiv la reprezentanții Ministerului Mediului și Pădurilor cu atribuții legate de derularea proiectului.

Conform documentului, în ziua de 23 septembrie 2010, Adrian Semcu este contactat de Dumitru Pantea, cu care poartă următoarea discuție:

"Pantea: Salut. E necesar să se întâlnească cei trei-patru factori implicați, să stabilească totuși... că aici trebuie cineva care să-i adune așa, știi?

Semcu : Aha, și te-ai... l-ai lămurit să facă el asta?

Pantea : Nu, nu, eu zic că să o faci tu, să o faci tu că...

Semcu : Aha...

Pantea: El a făcut pe partea lui, el a început... intenția spre partea lui, a vorbit cu partea lui și acuma.... știi?

Semcu : Îhîm. Bine.

Pantea: Înțelegi!? Da? Și vedem cum o f, da?.

Semcu : Aha! Tu nu vii mâine, nu?

Pantea: Nu mă, am o problemă și eu personală.

Semcu : Bun. Atunci nu-i transmiți tu lui BOIER ca să vorbească cu 'Înălțimea Sa' că ai găsit, știi?

Pantea: Nu cred eu că e bine nu, nu!

Semcu : Nu?

Pantea: Tot prin omul nostru.

Semcu : Da? Bine.

Pantea: Da?

Semcu : Bine, bine, bine. Pa, pa!".

Anchetatorii arată că, în 28 septembrie 2010, Adrian Semcu recepționează următorul sms: "faptul că intervii dă foarte bine mai ales că vorbești foarte coerent și bine în ultimul timp. Eu aș fi mai bucuros dacă aș știi că negociezi totul cu Cozma și nu îți scapă nimic."

De asemenea, mai este redată discuția din 21 ianuarie 2011 dintre Adrian Semcu, contactat de Nicoleta Cătălina Bozianu:

"Bozianu: Am vorbit cu ăsta.

Semcu: Da?

Bozianu: Păi a zis măcar să o rezolve așa..., jumate, adică să-i dea ree.

Semcu: Aha.

Bozianu: Și diseară, când termină acela, că se duce nu știu unde, se mai întâlnesc o dată, pe seară.

Semcu: Dar nu au dat încă verdictul ăia?

Bozianu: Nu, nu.

Semcu: Dar cât crezi că mai durează? Sau el ce zice?

Bozianu: Mă, el zice că deseară ar avea un răspuns mai clar. La 7, nu știu când are întâlnirea, a zis că, cum termină acolo, mă sună iar și dacă e ceva mai mult de vorbit, mâine ori mă duc până la jumatea drumului ori vine el, ori nu știu... ceva de genul ăsta.

Semcu: Îhî.

Bozianu: Cam așa am discutat cu el.

Semcu: Am vorbit cu tovarășul CRIN.

Bozianu: Da?

Semcu: L-am sunat, nu mi-a răspuns și în 2 minute mă sună înapoi. Lejer, foarte așa... Știe de toate dedesubturile lui GHIȚĂ, dar el a vorbit cu PONTA. Și i-a zis Băi, e problema voastră, la Prahova nu cedez, unul e al nostru. Nu contează care (n.n. — ulterior a fost încheiat contractul cu asocierea formată din SC Grossman Engineering SRL, administrată de cumnatul premierului Ponta Victor Viorel, Herțanu Iulian Cristian, și SC Euro Construct Trading 98 SRL). Și el... tot el zice...: Băi ADI, să fiu sincer și drept, eu cred că ar fi mai important județul, că la Ploiești e Cătălina, e organizația, avem fieful totuși de nivel... nu-mi fac probleme. Dar în județ... Exact gândirea mea. Știi?

Bozianu: Da".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri politice » Numele "Crin" și "Ponta", pomenite în interceptările cu directorul Hidro Prahova