Antena Meniu Search
x

Parlamentul a stabilit câte ore vor sta elevii la școală

Parlamentul României a votat, luni, un proiect prin care s-a stabilit numărul de ore pentru cele trei cicluri de învățământ preuniversitar. Astfel, elevii din clasele 1-4 vor avea în medie 20 de ore pe săptămână, cei din gimnaziu 25, iar cei de la liceu 30.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 23.10.2019, 12:51

Câte ore vor sta elevii la școală
Numărul de ore nu va mai fi stabilit prin ordin de ministru - Mediafax Foto / Tibi Bologh

Parlamentul României a votat, luni, un proiect prin care s-a stabilit numărul de ore pentru cele trei cicluri de învățământ preuniversitar. Astfel, elevii din clasele 1-4 vor avea în medie 20 de ore pe săptămână, cei din gimnaziu 25, iar cei de la liceu 30. Ministrul Educației a fost exclus din procedură.

Proiectul parlamentarului PSD Liviu Pop a fost aprobat în Senatul României, care a fost cameră decizională. Potrivit edupedu.ro, acesta nu prevede un număr maxim de ore, ca Legea Educației din 2011, ci o medie, fapt care lasă loc de interpretări pentru fiecare unitate școlară.

Concret, proiectul votat luni de Parlament, care modifică Legea 1/2011i, stabilește numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ:

- în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar (4 ore/zi),

- în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial (5 ore/zi)

- în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal (6 ore/zi).

Potrivit sursei citate, Legea Educației nr.1/2011 prevedea de la bun început 20 de ore pentru ciclul primar, 25 pentru gimnaziu și 30 pentru liceu. Ulterior, Ecaterina Andronescu a modificat-o printr-o Ordonanță de Urgență, trecând în atribuția ministrului stabilirea numărului de ore. 

După alți șase ani în care elevii au stat la școală tot mai mult, Parlamentul actual a repus articolul desființat de Andronescu pe locul inițial.

Legea, respinsă de Klaus Iohannis în luna ianuarie

Legea votată luni în Senat fusese respinsă în luna ianuarie a acestui an de către președintele Klaus Iohannis, pe motiv că ar putea duce la "un val de concedieri în sistemul de învățământ".

"Această nouă modificare abruptă a Legii Educației Naționale, fără nicio analiză de impact, riscă să producă efecte negative în cascadă pentru comunitatea școlară, fapt semnalat inclusiv de organizații reprezentative la nivel național ale elevilor, dascălilor și părinților. Demersul denotă lipsa unei strategii și a unei viziuni pe termen mediu și lung în acest sector esențial pentru viitorul României. [...] Orice modificare a numărului de ore alocat disciplinelor afectează automat și profilul de formare, conținuturile educaționale, modalitățile de predare, învățare și evaluare. Nu există o analiză a modului în care formarea elevilor va fi afectată de aceste schimbări. Reducerea numărului de ore la o asemenea dimensiune va însemna, cel mai probabil, un val de concedieri în sistemul de învățământ", declara, la momentul respectiv, Ligia Deca, consilierul prezidențial pe Educație.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Educatie » Parlamentul a stabilit câte ore vor sta elevii la școală