Antena Meniu Search
x

Patru copii au pierit în flăcări, după ce părinții lor au adormit în timp ce fumau în pat. Cei doi soți britanici au scăpat cu viață

Patru copii în vârstă de trei, patru, șase și opt ani au murit în focul care le-a cuprins casa, după ce părinții lor au adormit în timp ce fumau în pat, se arată într-o proces aflat pe rolul instanței britanice.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 12.11.2020, 22:53

Patru dintre cei cinci copii ai unei familii britanice au pierit în flăcările care le-au cuprins casa - Daily Mail
  • Doi britanici și-au pierdut patru dintre cei dinci copii, într-un incendiu care le-a distrus casa.
  • Incendiul ar fi fost declanșat de o țigară

Riley John Holt, în vârstă de 8 ani, Keegan Jonathan Unitt, de 6 ani, Tilly Rose Unitt, în vârstă de 4 ani, și Olly Unitt, în vârstă de 3 ani, au murit după ce a izbucnit un incendiu în casa familiei lor din Stafford, Staffordshire. Doar unul dintre copii a scăpat cu viață.

Ulterior, legistul din South Staffordshire, a comunicat că o scrumieră topită a fost găsită între arcurile unei saltele, după incendiu.

Natalie Unitt, în vârstă de 26 de ani, și partenerul ei, Chris Moulton, în vârstă de 30 de ani, au fost reținuți de poliție sub suspiciunea de ucidere din culpă, scrie Daily Mail.

Mama copiilor a declarat la audierile de astăzi că suferă de tulburări de stres post-traumatic și nu-și amintește ce a făcut după izbucnirea incendiului.

Tatăl copiilor a dat o mărturie și mai șocantă, spunând că el crede că focul a început din afara camerei.

Ancheta a constatat astăzi că micuții au murit din cauza fumului produs de incendiu, iar cauza probabila fost o țigară nestinsă, căzută pe așternutul din dormitorul părinților. Ambii părinți au negat că incendiul a început în dormitorul casei.

Investigatorul de incendiu Leigh Richards a concluzionat și el că incendiul a fost cauzat de "țigările stinse neglijent" în dormitor.

Ambii părinți, care sunt încă împreună, au spus că nu-și mai amintesc circumstanțele incendiului, dar că sigur nu a început din dormitorul lor. Ambii sunt contraziși de specialiști.

Lee Richards, ofițer de pompieri al Serviciului de Pompieri și Salvare din West Midlands, a declarat că nu există dovezi că o defecțiune electrică sau o defecțiune la alimentarea cu gaz a declanșat incendiul.

Investigatorul a adăugat că investigațiile sale au relevat un număr semnificativ de țigări aruncate neglijent, atât în interiorul, cât și în afara casei.

El a spus că s-au găsit mai mult de 100 de țigări în fața unei uși spre grădină și mucuri de țigară aruncate sub fereastra sufrageriei, a dormitorului și în tufișurile din grădină, dar și prin casă.

Atât ancheta, cât și procesul continuă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri externe » Patru copii au pierit în flăcări, după ce părinții lor au adormit în timp ce fumau în pat. Cei doi soți britanici au scăpat cu viață